17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjExpoziția itinerantă ”Ex-Libris Constantin Brâncuși”, la Târgu Jiu

Expoziția itinerantă ”Ex-Libris Constantin Brâncuși”, la Târgu Jiu

Expoziția itinerantă „Ex-Libris Constantin Brâncuși” a ajuns astăzi şi la Târgu Jiu. Astfel, la Muzeul de Artă din Târgu Jiu a avut loc vernisajul expoziției itinerante ”Ex-Libris Constantin Brâncuși”, care va rămâne deschisă publicului până 15 noiembrie. Proiectul reuneşte aproximativ 200 de artişti plastici (graficieni, pictori, sculptori, ceramişti etc.) din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, dar şi scriitori sau actori, cu implicarea unor nume importante – academicienii Mircia Dumitrescu, Adam Puslojic şi Răzvan Theodorescu, precum şi profesori universitari şi artişti reprezentativi din diferite generaţii: Ştefan Câlţia, Gheorghe I. Anghel, Florin Ciubotaru, Napoleon Tiron, Aurel Vlad sau Aurel Bulacu. Echipa organizatorică a acestui proiect este formată din Florin Stoiciu (manager), Lelia Rus (curator), Sânziana Romanescu, Răzvan – Constantin Caratănase (curator) şi Gina Costescu.

Expoziţie în ţară şi în străinătate

Locațiile parcurse în anul 2016 sunt: Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Constanța, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Casa „Avramide” – Casa Colecțiilor, Tulcea, Muzeul de Artă, Iași, Muzeul de Artă, Ploiești, Bookfest, ediția a XI-a, Romexpo, București, Muzeul Național de al Hărților și Cărții Vechi, București, Graphic Center, Salonic – Grecia, Universitatea din Edirne – Turcia, patru orașe din Bulgaria, Muzeul de Artă din Târgu Jiu (1-15 noiembrie) și continuă la: Muzeul de Artă din Bruxelles – Belgia. Pentru anul 2017, locațiile deja stabilite sunt: Berlin – Germania, Budapesta – Ungaria,Viena – Austria, Paris – Franța, precum și alte orașe din țară și străinătate. Potrivit organizatorilor, proiectul se va derula până în anul 2026, când se vor marca 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. „Este pentru prima dată în România când se desfășoară un astfel de proiect de ex-libris și totodată este unic în lume. Acest eveniment cultural de mare amploare a primit, până acum, numeroase recunoașteri, printre care și Premiul Ministerului Culturii.Organizatori: UNESCO România, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Ovidius” din Constanța, multe instituții administrative și de profil cultural din țară și străinătate”, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, în subordinea căruia se află Muzeul care găzduieşte expoziţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS