8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Minerii şi energeticienii ameninţă cu proteste

Gorj: Minerii şi energeticienii ameninţă cu proteste

Federația Națională Mine Energie (FNME) amenință cu organizarea de proteste, din cauza faptului că administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) a acordat o primă mai mică de Sărbători. Prima de 550 de lei, acordată în tichete-cadou, a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă, însă liderii de sindicat au solicitat suplimentarea sumei, din economia la fondul de salarii. Există disponibilă în fondul respectiv suma de 19 milioane de lei, însă administraţia companiei refuză să folosească banii respectivi, întrucât sunt de plătit zilele lucrate în week-end-uri. Deși managerul CEO, Laurențiu Ciobotărică, le-a comunicat sindicaliştilor că nu există aceste economii, sindicaliștii solicită o nouă întâlnire cu administrația companiei, pentru reanalizarea situației. Liderul de sindicat Manu Tomescu, din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie, a declarat că se va trece la mişcări de protest dacă banii din economia la fondul de salarii nu vor fi distribuiţi salariaţilor. La rândul lor, liderii Sindicatului Mine Energie Oltenia, afilia la Federaţia Naţională „Univers” au decis să mai încerce încă o negociere pe tema primelor cu administraţia, iar, în caz de eşec, să declanşeze proteste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS