10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va fi restaurat cu fonduri europene

Gorj: Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va fi restaurat cu fonduri europene

poza-monument ecaterina teodoroiu

Primăria Târgu Jiu va restaura cu fonduri europene Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, amplasat în Piaţa Prefecturii. Cu trecerea timpului, mausoleul celei numite „Eroina de la Jiu” a fost afectat de intemperii, însă municipalitatea nu a avut decât posibilitatea de a repara rudimentar crăpăturile apărute în monumentul funerar. Lucrările de restaurare ar putea costa în jur de 400.000 de lei, conform unor evaluări făcute, acum câţiva ani, de specialişti. Viceprimarul Târgu Jiului, Adrian Tudor, a precizat că autorităţile locale pregătesc un proiect ca să obţină fonduri europene pentru restaurarea mausoleului începând cu anul viitor, deşi primăria şi-ar fi dorit ca această restaurare să fie urgentată, ţinând cont de faptul că anul acesta, pe 8 septembrie, se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu. „Primăria Târgu Jiu a depus deja un proiect pentru restaurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoriu din Târgu Jiu. Urmează o reactualizare a acestuia în funcţie de ce ne solicită ghidul. Dorim să aducem bani pentru restaurare din fonduri europene. Dorim să fie o restaurare complexă pentru a nu se mai umbla la monument zeci de ani. Piatra va rămâne la fel, ea va fi curăţată, va fi întărită. Specialiştii cunosc mai bine ce este de făcut”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu Jiu.


Editor: Oana Olaru

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS