“Șoferul autoturismului a intrat în depășire fără să se asigure, a pătruns pe contrasens și a intrat sub un tir”, au declarat reprezentanții IPJ Hunedoara.
„Pompierii s-au deplasat cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă tip B2 găsind la locul producerii impactului violent dintre un autotren şi un autovehicul, înmatriculat în judeţul Gorj, trei victime încarcerate decedate. Cele două mijloace de transport erau ieşite în afara părţii carosabile, victimele decedate aflându-se în autovehicul.
Operaţiunile de descarcerare au fost deosebit de dificile deoarece autoturismul se afla în proporţie de peste 50 la sută sub partea frontală a autotrenului”, a informat maiorul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.