12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCEO lucrează la conductele punctelor termice 1 și 2 din cartierul 1 Mai. Apa caldă, oprită în zonă până deseară

CEO lucrează la conductele punctelor termice 1 și 2 din cartierul 1 Mai. Apa caldă, oprită în zonă până deseară

Angajații Complexului Energetic Oltenia lucrează, în acest moment, pe bulevardul 1 Mai, la intersecția cu strada Dimitrie Gerota, pentru a izola două conducte ale punctelor termice 1 și 2, după ce în această zonă a avut loc, în weekend, o avarie. O conductă care transporta agentul termic primar s-a fisurat sâmbăta trecută, pe acest bulevard, chiar în dreptul BRD, defecțiunea fiind remediată până seara. Acum, angajații CEO au spart din nou asfaltul, de data aceasta în dreptul intersecției, pentru a izola, preventiv, două capete de conductă, după cum a explicat directorul CEO, Dan Vasile. Acesta a mai precizat că lucrarea se va încheia până în această seară, pentru ca blocurile din zona să beneficieze de apa caldă, care, în prezent, este oprită. Legat de refacerea asfaltului spart, cel mai probabil acest lucru se va realiza după Paște.
Anul trecut, tot în aceasta zona a avut loc o avarie de proporții, CEO fiind nevoit să schimbe atunci 50 de metri din conducta care transporta agentul termic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS