12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Elevi ai CN "Elena Cuza" au fost polițiști locali pentru o zi

Craiova: Elevi ai CN „Elena Cuza” au fost polițiști locali pentru o zi

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației și elevii clasei a IV-a A, ai Colegiului Național „Elena Cuza” – coordonați de profesor învățător primar Simona Ghenea și profesor Florentina Costin – au desfășurat astăzi, 17 aprilie, activități educative, centrate pe educația rutieră, activități care au avut loc la sediul Poliției Locale, în cadrul programului ”Școala altfel”, având ca scop armonizarea relațiilor și dezvoltarea punților de comunicare între elevi și polițiștii locali.
Cei aproximativ 30 de elevi au aflat de la polițiștii locali cum trebuie să circule corect în calitate de pietoni, despre normele de comportament în societate, consecințele nerespectării regulilor de circulație, conștientizarea pericolelor pe care le prezintă strada ca loc de joacă, precum și despre rolul poliţistului cu atribuții de circulație, aceștia dovedindu-se buni cunoscători ai legislației rutiere.
De asemenea, elevii au vizitat Centrul de Monitorizare Video a Parcului ”Nicolae Romanescu”, au fost realizate ateliere unde a fost expusă tehnica de autoapărare,  totodată fiindu-le  prezentate și autospecialele de care dispune Poliția Locală.
Pentru câteva ore elevii clasei a IV-a A din cadrul Colegiului ”Elena Cuza” au fost polițiști locali cu atribuții de circulație, echipați cu caschete, hamuri și bastoane reflectorizante pentru dirijarea circulației, dispeceri ai centrului de Monitorizare, primind în acest sens și legitimatii de polițiști locali.
Mai mult, polițiștii locali i-au condus și însoțit la stadionul de fotbal „Ion Oblemenco” din cadrul Complexului Sportiv Craiova, precum și la sediul Primăriei Municipiului Craiova, unde elevii au vizitat cele două obiective, primind informații legate de construirea și utilitatea acestora.
La finalul activității, polițiștii locali le-au transmis micilor elevi să aibă parte de sărbători pascale fericite și o vacanță plăcută.
Astfel de activități se vor derula și în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS