20.1 C
Craiova
luni, 1 iunie, 2020
Știri de ultima oră Local Dolj Dolj: Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pe 12 aprilie

Dolj: Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pe 12 aprilie

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj va organiza, în data de 12 aprilie 2019, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care se va desfăşura la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova, începând cu ora 09.00.
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare a forței de muncă disponibile în rândul șomerilor,existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.
În această perioadă reprezentanţii AJOFM Dolj continuă acţiunea de contactare a angajatorilor din judeţ, în vederea identificării unui număr cât mai mare de locuri de muncă vacante ce vor fi oferite participanţilor. Până pe data de 08 aprilie 2019 au fost contactaţi 118 agenţi economici, 35 dintre aceştia confirmând participarea la eveniment, prin completarea şi transmiterea situaţiei privind locurile de muncă vacante (anexa1A).
În urma centralizării datelor din ofertele transmise de angajatori, până la data menţionată mai sus, a rezultat un număr de 1.054 locuri de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei astfel:
– 37 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare (director vânzari, director economic, specialist recrutare, analist servicii client, proiectant sistem web, programator, inginer electromecanic, inginer automatist, inginer rețele electrice, inginer constructor, inginer sisteme de climatizare, inginer electroenergetic);
– 912 locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare în domenii de activitate cum sunt:agricultură, construcții, comerț, asigurări, panificație,fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, încălțăminte și tricotaje, fabricarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice, fabricarea de piese și accesorii pentru autovehicule, fabricarea de mobilă, activități de telecomunicații, activități de curățenie clădiri, activități de protecție și pază, activități de contractare pe baze temporare a personalului;
– 105 locuri de muncă pentru beneficiarii Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.
Acestea sunt date preliminare iar acțiunea de înregistrare a angajatorilor care doresc să paticipe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă va continua până pe data de 11.04.2019.
Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la această acțiune pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul instituție din Craiova, str. Eugeniu Carada, nr.13A sau o pot transmite pe adresa de e-mail [email protected], [email protected] sau pe fax 0351 / 401.557. Participarea la acest eveniment este gratuită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Spitalul Judeţean din Suceava s-a redeschis cu sectoare non-COVID

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, luni, că Spitalul Judeţean Suceava a devenit funcţional pentru sectoare non-COVID, fiind internat deja...

Ce date vor fi colectate de la clienții teraselor?

Terasele s-au redeschis începând de luni, iar noile reglementări prevăd că trebuie să existe unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca...