7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Prinşi cu droguri în trafic

Craiova: Prinşi cu droguri în trafic

În noaptea de 5 spre 6 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 35 de ani, din Craiova, care ar fi condus un autoturism, pe strada A. I. Cuza, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive. De asemenea, asupra acestuia a fost găsit un ambalaj din plastic, ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Fragmentele vegetale găsite au fost ambalate şi sigilate, urmând a fi înaintate către BCCO Craiova, pentru continuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorilor DIICOT.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De asemenea, pe 5 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, din Craiova.
Poliţiştii au depistat  asupra acestuia un plic din folie de staniol, ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde.
În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au observat un autoturism staţionat, în care se aflau doi tineri.
Ocupanţii autoturismului au fost legitimaţi, stabilind că este vorba despre doi bărbaţi de 28, respectiv  35 de ani, ambii din Craiova, iar asupra unuia dintre ei s-a găsit o ţigară confecţionată artizanal, un pacheţel din hârtie de culoare albă cu un conţinut de substanţă vegetală de culoare verde şi, de asemenea, un filtru de ţigară normală ce avea ataşat un pacheţel de hârtie, în mod artizanal.Fragmentele vegetale au fost ambalate, sigilate şi înaintate către BCCO Craiova, pentru continuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorilor DIICOT.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS