Cartierul chinezesc din Craiova, predat către ANL?

De construirea celor 1.850 de apartamente ale ansamblului rezidențial de pe strada Caracal ar putea să se ocupe Agenția Națională pentru Locuințe (Foto: Bogdan Grosu)
Autori


Când a anunțat predarea către Compania Națională de Investiții (CNI) a proiectului privind reabilitarea și consolidarea corpului central al clădirii Colegiului Național „Carol I“, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a adus aminte, printre rânduri, și de ansamblul de locuințe de pe strada Caracal. „O să aveți o surpriză și cu cartierul chinezesc“, au fost cuvintele edilului, care, în contextul în care au fost rostite, te duceau cu gândul la încă o „predare de gestiune“ din partea municipalității. Lucru care s-ar și putea întâmpla în curând, de data asta cu cartierul chinezesc în prim-plan. După modelul pasării Colegiului „Carol I“ la CNI, ansamblul de locuințe de pe strada Caracal ar putea fi predat către altă instituție de interes public din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, este vorba de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), cea care se poate ocupa de astfel de investiții, prin unul din programele sale naționale.

Informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile locale, însă surse din cadrul Primăriei Craiova dau ca sigură o astfel de mutare, mai ales că și edilul Mihail Genoiu a dat de înțeles că se va întâmpla curând ceva surprinzător cu acest cartier de locuințe început în 2015 și abandonat pe parcurs de firma chineză Shandong Ningjiang Construction Group, din lipsă de fonduri. GdS a luat legătura cu Agenția Națională pentru Locuințe, pentru a afla dacă se va face această predare – primire de obiectiv și în ce condiții, urmând să primească de la aceasta un răspuns în scris, care va fi publicat ulterior. ANL a avut, anul trecut, un buget de 182 de milioane de lei la capitolul „Dezvoltarea sistemului de locuinţe“, în timp ce pentru finalizarea primelor trei blocuri ale cartierului chinezesc, aflate în stadiul cel mai avansat, Primăria Craiova prinsese în bugetul din 2018 suma de 9.366.000 de lei. Edilul vorbea la începutul anului de un caiet de sarcini în lucru și de un acord-cadru pentru realizarea în acest an a blocurilor respective, însă se pare că toată investiția va trece în sarcina ANL.


Municipalitatea are ca termen ianuarie 2020 pentru a construi și preda 250 de locuințe, din totalul de 1.850, cât are cartierul, către Ministerul Apărării Naționale, proprietarul terenului de pe strada Caracal, pentru a nu pierde tot proiectul. Cartierul de locuințe a fost preluat de primărie de la Shandong Ningjian la 1 august 2017, după ce firma chineză nu a respectat clauzele din contractul de concesiune. Pe acest amplasament ar trebui construite 23 de blocuri, majoritatea cu zece etaje, dar până în prezent au fost ridicate până la etajul al șaselea doar două, alte câteva fiind la primul nivel. Dacă va reuși această predare de obiectiv către Agenția Națională pentru Locuințe, Primăria Craiova ar împușca doi iepuri dintr-o lovitură: ar scăpa de povara cartierului chinezesc, care a tot chinuit-o în ultimii ani, și ar rămâne și cu cei 9.366.000 de lei în buget, bani pe care ar putea să-i folosească pentru alte investiții necesare orașului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 aprilie 2019

Actualitate

» Dosarul în care Elena Udrea contestă condamnarea din Gala Bute, suspendat. Instanța supremă sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
» Viorica Dăncilă, întâlnire neprogramată cu Liviu Dragnea la Parlament. Posibilă discuţie despre remaniere
» Florian Coldea, audiat în dosarul lui Kovesi, privind extrădarea lui Nicolae Popa
» DNA extinde urmărirea penală faţă de Mircea Drăghici pentru încă o faptă de delapidare
» Poliţiştii de la Economic în control prin localitățile Slatina, Caracal, Corabia, Osica de Sus și Tufeni
» Încă o bombă a explodat în Sri Lanka
» Trei dintre cei patru copii ai miliardarului danez Anders Holch Povlsen, morţi în atentatul din Sri Lanka
» Codrin Ștefănescu și Mircea Drăghici, audiați la DNA
» Programul de lucru al Poştei Române în perioada Sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai
» Masacrul din Sri Lanka: Autorităţile au fost informate cu aproape două săptămâni înainte că ar putea avea loc atacuri teroriste/ Au fost şapte atacatori sinucigaşi
» Cazul elevei care a murit de meningită – DSP: La Liceul Lazăr nu sunt alte îmbolnăviri. Toate probele luate de la elevi și profesori sunt negative
» Şapte lucruri pe care trebuie să le știe angajatorii care lucrează cu zilieri
» Mihai Tudose, atac la Carmen Dan: Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. Reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea

Local

» Vremea de Paşte şi de 1 Mai în Oltenia, la munte şi la mare

Dolj

» Dolj: Peste 2.600 persoane angajate în primul trimestru din 2019
» Noii locatari de la Grădina Zoologică din Craiova: un pui de muflon și o maimuță capucin
» Craiova: Se opresc gazele pe străzile Toporaşi şi Aristizza Romanescu
» Amenzi rutiere de peste 24.500 de lei, într-o singură zi
» Craiova: Gunoaiele din Bariera Vâlcii, adunate de tineri
» Dolj: Prinşi la volan cu alcoolemii record
» UPDATE: Dolj: Şase bărbaţi au ajuns la spital în urma unui scandal, în Bratovoeşti. Un tânăr, reţinut

Gorj

» Expoziţie de artă plastică dedicată Sărbătorilor Pascale
» Gorj: Tinere din casa de tip familial, fruntașe la o competiție sportivă montană
» Ministrul Apelor și Pădurilor a vizitat Gorjul
» Trei gorjeni, cercetaţi pentru lovire, distrugere și furt calificat
» Gorj: Anchetă pentru o tentativă de omor, la Bumbeşti Jiu
» Gorj: Cadouri de Paşte pentru toţi copiii din Rovinari
» Gorj: Alcoolemie record la un şofer
» Comisarul-şef Cornel Filip, împuternicit adjunct la IPJ Gorj

Olt

» Expoziție cu vânzare de icoane pe sticlă și icoane de vatră și atelier de încondeiat ouă la Muzeul Județean Olt
» Olt: Incendiu în hotelul internaţionalului Răzvan Raţ
» Olt: Voluntarii au strâns gunoaiele din zona unui popas, în Pădurea Sarului
» Olt: Amenzi de peste 81.000 de lei, în weekend
» (Video) Olt: Peste 25 de tone de furaje au ars în comuna Alimăneşti. Focul a fost pus intenţionat

Mehedinţi

» Mehedinţi: 223 de sancțiuni au fost aplicate de polițiști în ultimele 72 de ore
» Mehedinţi: La volan, fără permis de conducere
» 828 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Mehedinți
» Mehedinţi: Prinşi conducând sub influenţa alcoolului
» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Persoane bănuite de furt, arestate preventiv
» 100 locuri de muncă la recoltare, ambalare fructe în Spania
» Vâlcea: A condus beat şi a intrat într-un copac
» (GALERIE FOTO) În preajma sărbătorii de Paşti, hainele donate de râmniceni au ajuns la cei nevoiaşi
» Vâlcea: Amendat pentru că şi-a tratat calul cu cruzime

Sport

» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova, pregătită pentru primele meciuri cu SCM Timişoara (VIDEO)
» Simona Halep rămâne pe locul 2 în clasamentul WTA de simplu

Bani & Afaceri

» ROBOR la 3 şi 6 luni îşi continuă creşterea

Magazin

» (GALERIE FOTO) Horia Colibășanu a ajuns la 4700m, tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri, cel pe care vrea să deschidă o rută nouă
» (FOTO; VIDEO) Taxă pentru a circula cu maşina pe frumoasa Lombard Street din San Francisco
» Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Sfântul Gheorghe

Top