Acasă Local Dolj Dolj: Importantă cantitate de material lemnos confiscată de poliţiştii din Filiași

Dolj: Importantă cantitate de material lemnos confiscată de poliţiştii din Filiași

-

Polițiștii din cadrul Poliției Filiași, împreună cu specialiști din domeniul silvic, au efectuat,  marți, activităţi specifice, în zona de responsabilitate, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, având în vedere prevederile Planului de măsuri ,,SCUTUL PĂDURII 2017”-  pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul forestier.
Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, la aceste acțiuni au participat mai mulți polițiști din cadrul Poliției Filiași, care în cadrul activității,  au  legitimat peste 10 de persoane și au verificat mai multe de mijloace de transport.
Oamenii legii au aplicat în total 6 sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 3 sanctiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2002- regimul circulației rutiere, 2 sancțiuni pentru abateri constatate în ceea ce privește nerespectarea prevederilor
Legii nr. 171/2010- regimul silvic, o sancțiune fiind aplicată conform Legii nr. 61/1991 R.
Valoarea totală a sanctiunilor aplicate de polițiști este de peste 6800 lei.
De asemenea, cantitatea totală de material lemnos confiscată de polițiști în cadrul acestei acțiuni se ridică la valoarea de 19  m.c., iar valoarea totală a bunurilor confiscate , referindu-ne aici la materialul lemnos transporat de persoanele în cauză,  este de 8 500 lei.
Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, polițiștii din Filiași au oprit pentru control pe raza localităţii Filiaşi o autoutilitară, la volanul căruia se afla Viorel C., 68 de ani, din comuna Vidra, județul Alba.
Acesta transporta cantitatea totală de 14,00 mc. material lemnos (cherestea, grinzi, frize) având avizul de însoţire expirat.
Materialul lemnos în valoare totală de 8.500 lei a fost ridicat de polițiștii doljeni în vederea confiscării şi a fost ulterior depus la Ocolul Silvic Filiaşi.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 6.000 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS