Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost sesizați telefonic, ieri, de către lucrătorii din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova cu privire la faptul că, în zona Punctului de Trecere al Frontierei Calafat a fost identificat un  cetățean bulgar, de 54 ani, din localitatea Lom, Bulgaria, care conducea pe sensul de intrare în Romania o autoutilitară și transporta mai multe pachete de țigarete fără marcaje fiscale românești.
Îmediat, polițiștii doljeni s-au deplasat la fața locului, iar în urma controlului efectuat, oamenii legii au descoperit, ascunse în diverse compartimente ale autoutilitarei, 1026 pachete (20.520 țigarete) fără timbru fiscal românesc.  Țigaretele dar și autoutilitara au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.