22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCampania ”Faptele Bune sunt Lumină!” în sprijinul bătrânilor nevoiaşi din Craiova şi Târgu Jiu

Campania ”Faptele Bune sunt Lumină!” în sprijinul bătrânilor nevoiaşi din Craiova şi Târgu Jiu

Asociația Vasiliada desfăsoară în perioada Postului Paștelui campania umanitară „Faptele Bune sunt Lumină”, pentru a veni în sprijinul bătrânilor nevoiași din Craiova și Târgu Jiu.

În cadrul campaniei, toți cei interesați să ofere ajutor bătrânilor imobilizați la domiciliu, care trăiesc în singurătate și sărăcie, sunt îndemnați să doneze la bisericile din Craiova și Tg. Jiu alimente neperisabile precum: ulei, zahăr, făină, conserve, fasole, paste făinoase etc. Donațiile se pot face de asemenea la sediul Asociației Vasiliada, din strada Frații Buzești, nr. 20, Craiova, iar informații suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon 0251.521.040.

Donațiile vor fi colectate de la fiecare biserică, în Săptămâna Patimilor, de asistenții sociali ai Asociației Vasiliada și împărțite persoanelor vârstnice, pentru a le aduce o bucurie cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale

Campania se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, care , în Săptămâna Patimilor, va vizita o parte dintre bătrânii imobilizați la domiciliu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS