17.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul pe locul al XII-lea pe ţară la număr de salariaţi

Doljul pe locul al XII-lea pe ţară la număr de salariaţi

Efectivul salariaţilor de 124348 persoane clasează judeţul Dolj pe locul al XII-lea pe ţară. Câştigul salarial mediu brut (2533 lei/persoană) poziţionează judeţul Dolj pe locul al XVI-lea pe ţară (2930 lei /persoană).

Efectivul salariaţilor, la nivelul judeţului Dolj, la sfârşitul lunii decembrie 2015, a fost de 124348 persoane, în scădere cu 494 persoane faţă de luna noiembrie 2015 şi în creştere cu 2269 persoane faţă de luna decembrie 2014. Din total, 84116 (67,6%) salariaţi sunt în servicii, 37296 (30,0%) salariaţi în industrie şi construcţii şi 2936 (2,4%) salariaţi în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj.
Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii în decembrie 2015, de 124348 persoane, clasează judeţul Dolj pe locul al 12-lea pe ţară.
Câştigul salarial mediu brut în luna decembrie 2015 a fost de 2533 lei/persoană. Câştiguri peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (2617 lei), iar sub media judeţului salariaţii din servicii (2503 lei) şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (2312 lei).
Câştigul salarial mediu net în luna decembrie 2015 a fost de 1821 lei, iar pe principalele ramuri s-au înregistrat următoarele nivele: 1880 lei în industrie şi construcţii, 1800 lei în servicii şi 1657 lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
În clasamentul judeţelor României, judeţul Dolj ocupă:
locul al 15-lea după câştigul salarial mediu net pe economie;
locul al 26-lea după câştigul salarial mediu net din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit;
locul al 15-lea după câştigul salarial mediu net din industrie şi construcţii;
locul al 12-lea după câştigul salarial mediu net din servicii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS