10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMuzică şi teatru la Zilele Craiovei

Muzică şi teatru la Zilele Craiovei

Centrul Băniei a fost luat şi sâmbătă cu asalt de craiovenii care au ales să ia parte la evenimentele organizate cu ocazia celei de-a XIX-a ediţii a Zilelor oraşului.

Iubitori ai muzicii de toate vârstele au ales să-şi petreacă seara în Piaţa „Mihai Viteazul”, în compania artiştilor locali Theea Sarah şi Reyna Vox, dar şi îndrăgiţilor Raymond, Shift, Dorian Popa, Antonia şi Alex Velea. “Publicul a fost extraordinar, în număr impresionant. Atmosfera a fost minunată, iar show-ul unul reuşit”, a precizat Dorian Popa. Cu aceeaşi căldură l-a primit publicul şi pe Raymond. “Ţinând cont de faptul că m-am aflat în mijlocul oltenilor mei, căci eu sunt din Târgu Jiu, m-am simţit extraordinar. Mă bucur că am putut fi aici de Zilele oraşului”, a precizat artistul. Atmosfera s-a încins şi mai mult odată ce au urcat pe scenă Shift, şi mai apoi Antonia şi Alex Velea.

Dacă iubitorii muzicii au fost pe deplin satisfăcuţi, şi cei sunt pasionaţi de teatru au gustat şi apreciat jocul actorilor Teatrului Naţional “Marin Sorescu”. Artiștii au prezentat, la ceasul serii, pe esplanada instituţiei de cultură piesa “Occident expres” de Matei Vişniec, în regia lui Alexandru Boureanu.

Manifestările dedicate Zilelor Craiovei se vor încheia duminică, în Piaţa „Mihai Viteazul”. Vor urca pe scenă în ultima seară de concerte trupa Alive din Craiova, Bere Gratis şi Loredana.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS