19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei zile de muzică la Craiova, în cadrul Festivalului Rockomotiva

Trei zile de muzică la Craiova, în cadrul Festivalului Rockomotiva

Craiova găzduieşte în acest week-end Festivalul Rockomotiva, care se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor. Pe lângă Proiectul Perfect, care va reuni trupele Timpuri Noi şi Partizan, vor mai urca pe scena festivalului trupele Twilight of the Gods (IRE-NOR-SWE-ENG), Alternosfera (MD), Pero Defformero (SRB), Bucovina (RO), RoadKillSoda (RO), Bloodway (RO), Dza Ili Bu (SRB), alături de Avatar şi Crimena, două nume grele în metalul românesc, care au “crescut” în Casa Studenţilor din Craiova.

Festivalul include şi o secţiune de concurs, la care jurizarea va fi făcută de către fani, exclusiv online. Cele şase trupe înscrise în competiţie vor cânta astăzi şi mâine, pentru a convinge publicul că melodiile postate în prealabil pe pagina de Facebook a festivalului merită cât mai multe likeuri. Duminică va fi desemnat câştigătorul, respectiv trupa care va primi cele mai multe apriecieri pe Facebook. Formaţiile înscrise în concurs sunt Raabbit (Craiova), Barock (Bucureşti), Nouă Ani Lumină (Iaşi), Sin Under Skin (Craiova), Anemic Disco (Cluj) şi Never Enough (Braşov).

Uşile s-au deschis la ora 17:00 pentru public la festivalul Rockomotiva, iar programul evenimentului este următorul:

Vineri, 5 iunie
18:30 concurs – Barock
19:05 concurs – Rabbit
19:40 concurs – Sin Under Skin
21:00 RoadKillSoda
21:55 Pero Defformero
23:30 Perfect (Timpuri Noi şi Partizan)

Sâmbătă, 6 iunie
17:00 doors open
18:00 Never Enough
18:35 Anemic Disco
19:10 Nouă Ani Lumină
20:00 Eufobia
21:05 Avatar
22:00 Bloodway
23:00 Twilight of the Gods

Duminică, 7 iunie
17:00 doors open
18:30 recital laureat secţiunea concurs
20:05 Crimena
21:00 Bucovina
22:30 Alternosfera

Accesul la Rockomotiva se va face în baza biletelor, a abonamentelor, a invitaţiilor sau a carnetului de student (vizat pentru anul universitar 2014/2015), cu menţiunea că studentul trebuie să urmeze cursurile la zi (licenţă, master sau şcoală doctorală) în cadrul Universităţii din Craiova, a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova sau la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Controlul se va face prin intermediul brăţărilor de festival, ce vor avea culori diferite în funcţie de ziua/perioada permisă accesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS