20.6 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Campania ”Joc și sănătate” a ajutat primii copii

Craiova: Campania ”Joc și sănătate” a ajutat primii copii

Campania ”Joc și sănătate“, care urmărește prevenirea scoliozei la copii, a demarat astăzi în Craiova. Aproximativ 100 de copii au beneficiat de testare gratuită pentru depistarea afecțiunilor coloanei vertebrale, iar specialiștii le-au dat sfaturi utile părinților ai căror micuți au fost găsiți cu probleme. 

Pentru a avea parte de joc și sănătate, copiii la care au fost depistate probleme la coloană au primit un card de reducere, cu ajutorul căruia vor avea acces la diverse activități sportive. „Este o inițiativă foarte bună, având în vedere că tot mai mulți copii au probleme de acest fel din cauza statului în bancă sau a statului la calculator. Este un pas către conștientizare pentru părinți și un ajutor pentru copii”, a spus o mămică.

Evenimentul este organizat de clinica de reeducare posturală Prokinetic, împreună cu Bebeti, primul magazin cu jucării din lemn din Craiova, și Plus Aqua. Campania continuă și mâine, când specialiștii vor putea fi găsiți la Electroputere Parc Craiova, de la ora 10:00 până la ora 20:00.

Scolioza sau deformarea coloanei vertebrale este o boală care se întâlnește tot mai frecvent la copii. 70% dintre copiii și adolescenții din România suferă de această boală, din cauza timpului îndelungat petrecut în fața calculatorului. 


Editor: Oana Olaru

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS