Universitatea din Craiova vrea să construiască o grădină botanică în cadrul Stațiunii Didactice Banu Mărăcine din Cârcea, iar pentru aceasta pune la bătaie aproape 6,4 milioane de lei, fără TVA. Grădina va fi deschisă publicului.
Universitatea din Craiova tocmai a scos la licitație contractul de „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Amenajare GrĂdină Botanică Universitară”. Este vorba despre un proiect pe care reprezentanții universității craiovene vor să îl pună în practică la Cârcea, în cadrul Stațiunii Didactice Banu Mărăcine. Suma la care se ridică proiectul poate ajunge până la 6.375.870 de lei, fără TVA ( peste 1,27 de milioane de euro) și provine dintr-o finanțare europeană.
Noua grădină botanică de la Cârcea va fi deschisă publicului
În caietul de sarcini pus la dispoziție de UCV se menționează faptul că grădina botanicĂ de la Cârcea nu se va adresa doar mediului universitar, ci va putea fi vizitată de oricine. „Conceptul arhitectural-peisagistic al amplasamentului are ca obiectiv crearea unei Grădini Botanice Urbane cu rol educativ, științific şi recreativ, integrată în structura orașului Craiova şi destinată atât comunității locale, cât și mediului universitar și vizitatorilor.
Amenajarea este conceputĂ ca un spațiu verde complex, accesibil şi atractiv. Acesta promoveazĂ relația armonioasă dintre om, natură şi mediul urban, oferind zone de promenadĂ, relaxare, informare şi activități culturale. Schema funcțională a ansamblului permite o parcurgere continuă şi fluentă între diferitele sectoare tematice ale grădinii botanice. Aceasta asigură o experiență coerentă şi progresivä pentru utilizatori, de la zonele intens amenajate până la cele cu caracter natural, cu intervenții minime. Traseele pietonale și platformele sunt gândite astfel încât să respecte geometria naturală a terenului şi să favorizeze orientarea intuitivă în spațiu”, se menționează în documentele publicate de instituție.
Cum va arăta grădina botanică
Reprezentanții UCV au trasat și elementele pe care ar trebui să le aibă noua grădină botanică. „Amenajarea propusă include realizarea de alei și platforme cu materiale permeabile ecologice. Acestea permit drenajul natural al apelor pluviale, care vor fi direcționate către zone de colectare controlată, evitându-se formarea băltirilor. Iluminatul exterior este conceput pe baza unor sisteme sustenabile, inclusiv soluții cu alimentare solară. Mobilierul urban este realizat preponderent din lemn şi piatră naturală.
Accesul în incintä se realizează atât pietonal, cât şi cu bicicleta sau autoturismul. Sunt prevăzute zone de parcare dedicate şi facilități pentru mobilitate alternativã, inclusiv rastele pentru biciclete. De asemenea, va fi și un punct de informare şi închiriere biciclete amplasat la intrarea principală. Amenajarea este gândită conform principiilor de design incluziv, asigurând acces neîngrădit persoanelor cu dizabilități locomotorii, senzoriale sau de orientare.
Spațiile verzi sunt alcătuite dintr-o diversitate mare de specii vegetale, cu accent pe flora spontanã a Olteniei, pentru a asigura adaptabilitatea la condițiile climatice locale şi pentru a reduce costurile de întreținere. Proiectul integrează funcțiuni educative, de observare și informare, prin panouri explicative. De asemenea, vor fi puncte de observare şi zone destinate activităților didactice şi culturale”, se menționează în caietul de sarcini.
Când va fi gata proiectul
Firmele care vor să-și depună ofertele pentru construirea acestei grădini botanice au termen limită până pe 18 mai. Apoi vor urma etapele de evaluări din partea UCV. Instituția și-a luat o marjă de timp destul de mare pentru a face acest lucru. Mai precis, trebuie să verifice ofertele firmelor participante și să o aleagă pe cea mai bună, până pe 18 octombrie, anul acesta. Însă, nu este obligatoriu ca UCV să ajungă până în luna octombrie, ci poate alege firma câștigătoare și mai devreme. După ce instituția universitară va delibera, există posibilitatea să fie contestații.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, firma câștigătoare va avea la dispoziție un an și două luni să ducă la îndeplinire contractul, după semnarea acestuia. UCV a impus un termen de șase luni pentru proiectarea grădinii botanice și opt luni pentru execuția lucrărilor. Acest lucru înseamnă că noua grădină ar putea să fie inaugurată la finalul lui 2027.
Citește și: Se face, în sfârşit, DJ 643D de la Bulzeşti la Frăţila?

