22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTârgul de Paşte de la Craiova, între promovare şi mirajul realului succes

Târgul de Paşte de la Craiova, între promovare şi mirajul realului succes

Târgul de Paşte de la Craiova s-a deschis încă de pe 1 aprilie, însă răsunetul acestuia pare mult mai moderat decât cel al Târgului de Crăciun, care a adus un număr impresionant de turişti în oraş. Cu toate acestea, simpatizanţii administraţiei s-au grăbit să se laude cu premiul de anul trecut, inducând faptul că şi anul acesta Craiova se află pe locul I.

Fără doar şi poate, astfel de evenimente atrag atât vizitatori din oraş, cât şi din alte zone. Oamenii sunt avizi de astfel de ieşiri. Iar marile sărbători le deschid şi mai mult apetitul pentru relaxare şi ieşirile în oraş. Organizarea Târgului de Paşte de la Craiova a fost, şi de data aceasta, motiv de controversă în rândul cetăţenilor. Unii sunt foarte încântaţi, alţii consideră că priorităţile în oraş ar trebui să fie altele. Dar, vorba aceea, nu pot sta în loc planurile administraţiei de promovare a oraşului pentru o mână de oameni care îşi exprimă nemulţumirea.

Iar din planurile de promovare ale Primăriei Craiova face parte şi un contract cu site-ul Best European Destinations. De la această platformă, Craiova a primit, anul trecut, titlul de „Cea mai bună destinaţie de Paşte din Europa“. Desemnarea a fost făcută în urma unor voturi care se puteau acorda pe acest site.

Zilele trecute a apărut pe reţele sociale o informaţie cum că oraşul nostru a fost desemnat ca „Cea mai bună destinație de Paște din Europa”. Aceasta a fost distribuită masiv de simpatizanţii administraţiei. Cum primăria nu a anunţat nicio clipă participarea la o astfel de competiţie cu Târgul de Paşte din acesta an, aşa cum a făcut cu cel de anul trecut şi cu Târgul de Crăciun, am vrut să verificăm dacă informaţia este reală.

Locul 1, cu bătaie dublă

Pe site-ul European Best Destinations apare recomandarea de a vizita Craiova în perioada Paştelui. În interiorul articolului, această recomandare apare prima ca poziţie. Textul articolului respectiv nu menţionează nimic referitor la faptul că oraşul nostru ar fi câştigat vreo competiţie legată de Târgul de Paşte în acest an. Însă, face trimitere la titlul de „Cea mai bună destinaţie de Paşte din Europa“, desemnat de acelaşi site anul trecut.

Fiindcă informaţiile distribuite în spaţiul public nu coincideau cu cele menţionate în conţinutul articolului de pe site-ul cu pricina, am solicitat primăriei să limpezească apele. „De această dată nu s-a mai organizat o competiţie în cadrul căreia să se contorizeze voturi. Aşadar, nu putem vorbi despre un loc pe care se clasează Craiova cu Târgul de Paşte de anul acesta, pe site-ul European Best Destination. Însă, locul 1 obţinut de Craiova anul trecut este valabil şi anul acesta. Aşa ne-au transmis cei care deţin site-ul. Noi am trimis o selecţie de fotografii de la Târgul de Paşte de anul acesta. Ele au fost actualizate pe site-ul European Best Destinations“, au menţionat reprezentanţii Primăriei Craiova.

Miraj sau propagandă?

Aşadar, faptul că simpatizanţii administraţiei se laudă, din nou, cu locul 1 pentru Târgul de Paşte este mai mult un miraj sau propagandă. Teoretic vorbind, cum poţi primi locul 1 în 2022 pentru Târgul de Paşte din 2023? Mai ales dacă ne gândim că atunci nici măcar nu se ştia dacă se va organiza sau cum va arăta? Însă, de dragul propagandei, unii preferă să închidă ochii în faţa logicii şi să mizeze pe faptul că oamenii, cuprinşi de spiritul Sărbătorilor Pascale, vor crede fără să cerceteze.

Cum descrie site-ul Târgul de Paşte din Craiova

European Best Destination a făcut şi un mic update textului de promovare a Târgului de Paşte din Craiova. „Anul acesta, descoperă lumea fantastică a lui Alice în Țara Minunilor, în cea mai bună destinație de Paște din Europa! Craiova înflorește la propriu primăvara. Considerată pe vremuri capitala aristocrației de sud din România, Craiova oferă acum cele mai frumoase peisaje cu flori uimitoare în parcurile, grădinile și spațiile sale publice“, se menţionează în introducere.
Apoi, site-ul descrie Parcul Romanescu. În încheiere, acelaşi site ne spune că Târgul de Paşte din Craiova poate fi vizitat în Parcul Nicolae Romanescu. Ne mai spune că în Parcul Romanescu se organizează în fiecare an. În realitate, anul acesta este primul în care Târgul de Paşte s-a organizat în parc, cel de anul trecut desfăşurându-se în centrul Craiovei.

Pe alte site-uri de recomandări Craiova cu Târgul de Paşte nu există

Recomandările de pe site-ul European Best Destinations, dar şi de pe toate celelalte site-uri de profil, funcţionează pe principiul – apari doar dacă dai bani. Aşa se face că oraşul nostru apare, ca recomandare pentru vizitarea Târgului de Paşte, doar pe site-ul pe care l-a plătit pentru promovare. În rest, este inexistent.

Aşadar, nu putem vorbi, neapărat, de un răsunet extraordinar, obţinut în mod real în Europa. Ci mai degrabă de o chestiune ce ţine de domeniul publicităţii. Este cunoscut faptul că Primăria Craiova a încheiat un contract de promovare cu site-ul European Best Destination. În luna august 2022, printr-o HCL, a fost aprobată suma de 22.990 de euro, care a fost plătită către acest site. În primul articol s-a aprobat „includerea municipiului Craiova în clasamentele internaţionale ale European Best Destinations“. În cel de-al doilea articol s-a aprobat „achitarea taxei în cuantum de 22.990 euro, în două tranșe, în lei“.

Citeşte şi: RAADPFL Craiova cumpără canguri până la Paşte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS