10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSe scumpesc cursele cu taxiurile din Craiova. Tariful poate ajunge şi la 5,6 lei/km

Se scumpesc cursele cu taxiurile din Craiova. Tariful poate ajunge şi la 5,6 lei/km

Tariful pe kilometru cu taxiurile din Craiova crește de la 2,5 lei la 5,6 lei/km. Este vorba de tariful maximal până la care firmele de taxi pot urca preţul. Modificarea va intra în vigoare doar cu acceptul Consiliului Local. Asociaţia Taximetriştilor Pelendava din Craiova a justificat mărirea, invocând inflația, prețurile carburanților. Prezența pe piață a altor companii de taximetrie poate fi şi aceasta o cauză a creşterii tarifului. Totodată Asociaţia spune că vrea să înlocuiască parcul auto cu autovehicule electrice şi hibrid.

Taxiuri sursa: foto Arhiva GdS


„Modificarea tarifelor de distanţă maximale la serviciile de transport public local de persoane în regim de taxi se determină avându-se în vedere următoarele cheltuieli: a) cheltuielile cu combustibilii şi lubrifianţii se determină avându-se în vedere preţurile de achiziţie în vigoare şi consumurile normate standard, luându-se în calcul modificarea acestora cu o influenţă mai mare decât cea a indicelui preţurilor de consum pe o perioadă de 3 luni consecutive; b) cheltuielile cu amortizarea se determină respectându-se reglementările legale în vigoare; c) cheltuielile cu întreţinerea – reparaţiile – piesele de schimb, anvelopele, acumulatori şi alte cheltuieli se determină avându-se în vedere modificarea acestora cu o influenţă mai mare decât cea a indicelui preţurilor de consum pe o perioadă de 3 luni consecutive; d) cheltuielile cu munca vie se fundamentează în funcţie de legislaţia în vigoare, corelată cu principiul eficienţei economice;e) cheltuielile cu impozitele, autorizaţiile şi alte taxe se determină potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată în Referatul ataşat proiectului de hotărâre a CL Craiova.

Creșterea tarifului impusă de costuri


Operatorii de transport taxi au solicitat primăriei majorarea tarifelor, după ce le-au crescut costurile. Reprezentanţii taximetriştilor spun că lunar costurile cu întreţinerea unei maşini ajung la 9.385 de lei. Costul include toate cheltuielile necesare desfăşurării activităţii de taxi. De exemplu, valoarea lunară a ITP-ului este de 20 de lei, valoarea RCA-ului într-o lună este 125 de lei, asigurarea casco pentru autovehicul este în valoare de 625 de lei/lună, iar pentru călători şi bagaje este 2 lei/lună. Taxele aferente salariului şi salariul propriu-zis sunt în cuantum de 4.000 de lei/lună. Cheltuielile cu întreţinerea aspectului interior şi exterior al autovehiculului ajung la suma de 260 de lei/lună. Costurile cu combustibilul se ridică la 80 de lei/ lună, iar abonamentul la internet costă 25 de lei/lună. Piesele de schimb ajung şi ele să coste 250 de lei/lună.


Înainte de această ultimă solicitare de majorare, municipalitatea a majorat tarifele pentru taxi în anul 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS