20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSporuri, prime și fond de promovare la CEO, deși se închid capacități

Sporuri, prime și fond de promovare la CEO, deși se închid capacități

Se pregătesc prime, sporuri și fond de promovare la Complexul Energetic Oltenia (CEO), care este obligat să închidă capacități de producție.

Astfel, se reiau negocierile pentru salarii la Complexul Energetic Oltenia. Vineri este programată o nouă rundă de negocieri, între sindicatele și administrația CEO, pentru creșterile de salarii. Va fi a treia ședință a Comisiei de Negociere de săptămâna aceasta. Se dorește ca discuțiile pentru obținerea de majorări salariale să fie finalizate până la sfârșitul acestei luni. Astfel, va fi semnat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă.

De noile majorări urmează să se beneficieze, începând cu data de 1 aprilie. Pe lângă adaosul salarial, se mai discută pe marginea acordării a patru prime și a unor sporuri. Potrivit unor surse sindicale, este vorba de un adaos de 550 lei acordat de la 01.04.2023; 4 prime de 3.000 lei fiecare; 200 lei fond promovare mediu pe salariați; un spor de 5,5% pentru cei care nu au spor de tură; un spor de producție CFL de 900 lei, precum și un spor de producție majorat pentru lucrătorii care mai activează în minele de subteran. Sumele sunt la nivelul brut.

Se intră în reducere de activitate

În același timp, CEO va demara în curând programul de restructurare masivă. Doar două luni și jumătate de activitate mai au două grupuri energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Este vorba de grupurile energetice numerele 3, de la Termocentrala Rovinari, și blocul energetic 7, de la Termocentrala Turceni. Guvernul a dispus recent modificarea Ordonanței de Urgență privind decarbonizarea.

Prin urmare, cele două grupuri energetice vor intra în conservare de la 1 iunie și nu de la 1 octombrie, așa cum era stabilit inițial. Intrarea în conservare se va face împreună cu subunitățile miniere care deservesc blocurile energetice amintite. Este vorba de subunitățile miniere: Peșteana(Gorj), Lupoaia(Gorj) și Husnicioara(Mehedinți). Vasile Tivig, membru al Sindicatului „Energia” Rovinari, a declarat că ar trebui să fie stabilit ce se va întâmpla cu salariații unităților care vor intra în conservare.

„Avem cele două grupuri care intră mai repede în conservare și o dată cu ele cele trei cariere miniere de la Peșteana, Husnicioara și Lupoaia. Ar trebui să avem ceva clar legat de cum se va funcționa pe mai departe din iunie încolo la subunitățile respective din termocentrale și minerit”, a declarat Vasile Tivig.

Grupurile se închid definitiv peste 3 ani

Este de precizat că grupurile energetice numerele 3 și 7 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari, respectiv Sucursala Electrocentrale Turceni se vor închide defintiv peste 3 ani, după cum stabilește OUG, privind decarbonizarea.

„Astfel, prin modificările aduse OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 334/2022, cu modificările și completările ulterioare, se introduc în conservare sau se scot din exploatare 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit. Acestea se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani sau chiar se scot din exploatare, începând cu luna iunie 2023.

Trecerea în conservare se realizează în baza unui plan de conservare, elaborat de către operatorul economic și avizat de ministerul de resort. Este vorba despre modificările solicitate de către partenerii europeni pentru intrarea în vigoare a legii privind decarbonizarea, prin care se adoptă calendarul de eliminare treptată a cărbunelui/lignitului. Acest angajament este asumat prin reforma pieței de energie electrică”, conform Ordonanței de Urgență privind decarbonizarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS