13.4 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTaxe şi impozite mai mari din 2023. Cu cât ar creşte impozitul pe locuinţă în Craiova

Taxe şi impozite mai mari din 2023. Cu cât ar creşte impozitul pe locuinţă în Craiova

Primăria Craiova a publicat, ieri, proiectul de hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2023. Acesta se va afla în consultare publică până la data de 16 decembrie, timp în care sunt aşteptate sugestii şi observaţii de la cetăţeni. Cert este însă că majoritatea taxele şi impozitele locale vor fi mai mari de anul viitor, în primul rând din cauza inflaţiei. În 2023 va fi luată în calcul o indexare a taxelor şi impozitelor cu rata inflației de 5,1%, mai puţin în cazul clădirilor, unde se vor utiliza alte valori de referinţă.

Taxe şi impozite mai mari din 2023. Asta îi aşteaptă pe craioveni, după ce se va aplica indexarea cu rata inflației de 5,1%. Astfel, multe dintre taxele şi impozitele locale care vor fi plătite anul viitor vor creşte, chiar dacă în unele cazuri vorbim o majorare cu câţiva lei sau zeci de lei. Asta rezultă din proiectul de hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2023, publicat ieri, care va sta în consultare publică până la 16 decembrie.

Astăzi vă prezentăm doar modificările pe care le va suferi impozitul pe locuinţă, nesupus indexării cu rata inflaţiei. Aici se vor lua însă în calcul, mai nou, valorile cuprinse în Studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, în vigoare în anul 2022. Ordonanța de Guvern nr. 16/2022 este cea care a schimbat modul de determinare a valorii impozabile a clădirilor, care, începând cu 01.01.2023, se va face exclusiv pe baza valorilor cuprinse în Studiile de piață notariale.

Principalele modificări intervenite în determinarea valorii impozabile

Iată care ar fi principalele modificări intervenite în determinarea valorii impozabile a clădirilor începând cu 1 ianuarie 2023, conform Studiului de piață al Camerei Notarilor Publici Craiova: valorile impozabile la clădirile rezidențiale sunt diferențiate acum pe 7 zone (A0, A1, A2, A3, B, C și D); valorile impozabile la clădirile nerezidențiale sunt diferențiate pe 8 zone în cazul spațiilor comerciale și industriale (A0, A1, A2, A3, B, C, D și zona industrială V) și 7 zone în cazul spațiilor agricole, industriale și sportive (A0, A1, A2, A3, B, C, D); se reduce cu 10% valoarea impozabilă a apartamentelor situate la parter și la ultimul etaj, respectiv cu 25% în cazul apartamentelor situate la subsol, demisol sau mansarda unei clădiri de locuințe; pentru subsoluri, boxe, mansarde nelocuibile (poduri) valoarea impozabilă reprezintă 10% din valoarea clădirii.

Taxe şi impozite mai mari din 2023. Cum se calculează valoarea impozabilă

Până acum, valoarea impozabilă a clădirii se reducea în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează: cu 50%, pentru clădiri cu vechime de peste 100 de ani; cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani inclusiv; cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.

De la 1 ianuarie 2023, modul de calcul al valorii impozabile se va schimba, după cum urmează: apartamente: pentru imobilele mai vechi de anul 1977, valoarea impozabilă se reduce cu 15%; pentru imobilele construite în perioada 1977-1990, valoarea impozabilă se reduce cu 10%; case de locuit: pentru imobilele mai vechi de anul 1977, valoarea impozabilă se reduce cu 50%; pentru imobilele construite în perioada 1977-2010, valoarea impozabilă se reduce cu 20%; spații comerciale, agricole, industriale și sportive: pentru imobilele mai vechi de anul 1977, valoarea impozabilă se reduce cu 20%; pentru imobilele construite în perioada 1977-1990, valoarea impozabilă se reduce cu 10%. De asemenea, pentru imobilele a căror suprafață utilă nu reiese din acte se va proceda la scăderea unui procent de 20% din suprafața construită, pentru casele la roșu valorile se diminuează cu 50%, iar pentru camere de cămin se va reduce valoarea finală cu 30%.

Cât va fi impozitul la un apartament, în 2023

În raportul de specialitate ataşat proiectului de hotărâre, Direcţia Impozite şi Taxe (DIT) dă şi exemple cu modul de calcul al impozitului pe clădiri rezidențiale începând cu 1 ianuarie 2023, precum și evoluția nivelului acestuia, comparativ cu anul 2022, prin menținerea cotelor de impozitare, respectiv de 0,1% (persoane fizice) și 0,3% (persoane juridice).

Impozitul pe locuinţă în municipiul Craiova va creşte semnificativ pentru imobilele din zonele A și B, în timp ce pentru cele din zona C și D acesta se va menține la același nivel sau va înregistra creșteri nesemnificative

Astfel, pentru un apartament cu 2 camere, situat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, în suprafață construită desfășurată de 62 mp (44 mp utili), anul construirii 1960, situat în zona A, impozitul datorat în 2022 era de 118 lei. Conform noului sistem de calcul, în 2023, pentru acelaşi apartament, un craiovean va plăti aproape dublu: 234 de lei, cu 116 lei mai mult (o creştere de 98,3%). Dacă ne uităm la valoarea impozabilă, aceasta era de 117.596,64 lei în 2022 (cu procentul de reducere de 30% pentru vechime). În 2023, valoarea impozabilă va creşte la 234.025 lei, pentru că şi procentul de reducere pentru vechime s-a înjumătăţit (15%).

Taxe şi impozite mai mari din 2023. Creşteri de până la 50% la apartamente

Pentru un apartament cu 3 camere, situat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, în suprafață construită desfășurată de 104 mp (74 mp utili), anul construirii 1992, situat în zona A, impozitul datorat în 2022 era de 845 lei. Anul viitor, impozitul va ajunge la 1.195 lei, adică o creştere de 350 lei (41,42%). Un apartament cu 2 camere, în suprafață construită desfășurată de 98 mp (70 mp utili), anul construirii 2021, situat în zona A, avea o valoare impozabilă de 276.605 lei şi un impozit datorat de 277 lei. În 2023, valoarea impozabilă va fi de 376.050 lei, iar impozitul de 376 lei (cu 99 de lei mai mult).

Impozitul pe locuinţă în municipiul Craiova va creşte semnificativ pentru imobilele din zonele A și B, în timp ce pentru cele din zona C și D acesta se va menține la același nivel sau va înregistra creșteri nesemnificative

Pentru un apartament cu 2 camere, în suprafață construită desfășurată de 67 mp (48 mp utili), anul construirii 1965, situat în zona B, un craiovean a plătit în 2022 un impozit de 122 lei (fără bonificaţia de 10%). Pentru acelaşi imobil, în 2023 va plăti cu 60 de lei mai mult, adică 182 lei (o majorare de 49,18%). Dacă luăm însă în calcul un apartament cu 3 camere (52 mp utili), construit în 2014, situat în zona C, creşterea este nesemnificativă: 187 lei în 2022, 189 de lei în 2023.

Care va fi impozitul la casele de locuit

Trecând la casele de locuit, impozitul care va fi plătit în 2023 diferă în funcţie de anul construirii şi de zonă. DIT Craiova dă un exemplu de impozit care se va majora cu aproape 150%, dar şi un exemplu când suma de plată nu se modifică. Astfel, pentru o casă de 121 mp (86 mp utili), anul construirii 1949, situată în zona A, impozitul va creşte de la 239 lei la 579 lei (cu 340 lei mai mult).

În schimb, pentru o casă de 78 mp (55 mp utili) din 2002, situată tot în zona A, creşterea nu este chiar aşa de mare: de la 220 lei, la 259 lei (17,73%). Mai mult, la o casă de 93 mp (74 mp utili), construită 1960 şi situată în zona B, impozitul calculat pentru 2023 după grila notarială ar fi mai mic decât cel plătit în 2022, aşa că el va rămâne la aceeaşi valoare, de 176 lei.

Taxe şi impozite mai mari din 2023. Care este concluzia DIT Craiova

Şi pentru o casă de 190 mp (136 mp utili), construită în 1999 şi situată în zona C, impozitul datorat în 2023 va fi la fel ca în 2022. Asta pentru că valoarea impozabilă calculată după grila notarială este mai mică decât valoarea înregistrată în evidența fiscală la 31.12.2022, iar impozitul se calculează la valoarea cea mai mare dintre cele două. Astfel, se ia în calcul valoarea impozabilă din 2022, rezultând acelaşi impozit de 493 lei, în cazul imobilului descris mai sus.

„Din calculele și simulările efectuate a rezultat că, prin menținerea în anul 2023 a cotelor de impozitare, inclusiv majorările aprobate pentru anul 2022, respectiv de 0,1% în cazul clădirilor rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, și de 0,3% în cazul clădirilor rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul pe clădiri va înregistra creșteri pentru imobilele situate în zonele A și B, iar cele din zona C și D se vor menține la același nivel sau vor înregistra creșteri nesemnificative“, este concluzia din raport a Direcţiei Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova.

Situaţia este similară şi la clădirile nerezidenţiale

La fel stau lucrurile şi în cazul clădirilor cu destinație nerezidențială din municipiul Craiova. Aici sunt stabilite două categorii de imobile: spații comerciale (spații de vânzare, depozitare, birouri, hoteluri, moteluri, pensiuni, policlinici, spitale etc.), diferențiate între construcții în bloc de locuințe și construcții independente; spații agricole, industriale de producție și sportive.

Şi aici concluzia este cam aceeaşi: din calculele și estimările efectuate, în cazul clădirilor nerezidențiale, prin menținerea în anul 2023 a cotelor de impozitare, inclusiv majorările aprobate pentru anul 2022, respectiv de 1,3% pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice, și de 1,43% pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul pe clădiri va înregistra creșteri pentru imobilele situate în zonele A și B, creșteri mai mari fiind pentru spațiile de la parterul blocurilor, iar cele din zona C și D se vor menține la același nivel sau vor înregistra creșteri nesemnificative.

Dispare termenul de clădire cu destinație mixtă

Începând cu 1 ianuarie 2023, Codul fiscal nu mai reglementează noțiunea de clădire cu destinație mixtă, așa cum este definită în prezent, în sensul de clădire folosită atât în scop rezidențial, cât și nerezidențial. Astfel, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 16/2022, organele fiscale locale vor reîncadra clădirile mixte, în categoria clădirilor rezidențiale sau nerezidențiale, aplicând regimul fiscal specific destinației clădirii, în funcție de destinația suprafețelor cu pondere mai mare de 50%, în baza informațiilor pe care le dețin și a situației existente la 31 decembrie a anului anterior celui de referință.

Totodată, începând de anul viitor nu mai sunt reglementate nici cotele de impozitare de 2% în cazul persoanelor fizice, respectiv de 5% în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile nerezidențiale a căror valoare de impozitare nu a fost actualizată în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. OG 16/2022 se află încă în dezbatere parlamentară, fiind adoptată cu amendamente de Senatul României, aşa că este posibil să mai apară modificări, care „vor fi avute în vedere la aprobarea de către Consiliul Local Craiova a hotărârii privind impozitele și taxele locale pentru anul 2023“, după cum susţine primăria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS