14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRectificare de buget la Craiova. Unde se duc 13,7 milioane de lei

Rectificare de buget la Craiova. Unde se duc 13,7 milioane de lei

Vineri va fi supusă la vot, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, o nouă rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova, pe anul 2022. Vor fi redistribuiţi 13,7 milioane de lei.

Rectificare de buget la Craiova. În vistieria Craiovei au intrat recent 13.708.000 lei, grosul banilor provenind de la bugetul de stat, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv teatre, opere şi filarmonici.

Conform legislaţiei în vigoare, din sumele încasate la bugetul de stat până la data de 31 iulie 2022 din impozitul pe venit s-a aprobat repartizarea sumei de 12.921.000 lei către municipiul Craiova. Cum banii sunt necesari în special pentru achitarea salariilor aferente lunii august, plătite în data de 10.09.2022, „se impune rectificarea, în regim de urgență, a bugetului local al municipiului Craiova“, după cum se specifică în proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului, pe anul 2022.

Rectificarea va fi supusă la vot vineri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, la suma primită de la bugetul de stat urmând să se adauge alţi 787.000 lei, din impozite şi taxe plătite de craioveni. Suplimentarea propusă de Direcția Impozite și Taxe provine în special din impozitul pe clădiri de la persoane fizice (221.000 lei) şi din impozitul pe terenuri de la persoane fizice (105.000 lei), dar şi din alte impozite şi taxe pe proprietate (297.000 lei) şi din vărsăminte din profitul net al regiilor autonome (60.000 lei). Unde s-au dus banii? Cea mai mare parte din ei la Opera Română Craiova şi Filarmonica „Oltenia“.

Rectificare de buget la Craiova. Primăria ia de la operă şi filarmonică şi dă la şcoli

Potrivit hotărârii de guvern care a stabilit destinaţia banilor de la bugetul de stat, suma de 6.066.080 lei va ajunge la Opera Română, iar 5.849.430 lei la filarmonică. Primăria Craiova va profita astfel şi va diminua din trasferurile făcute iniţial către cele două instituţii. Prin urmare, va lua de la Operă suma de 2.179.080 lei, acordată prin bugetul inițial din veniturile proprii ale municipiului, iar de la Filamonica „Oltenia” suma de 2.051.430 lei. Banii revin în bugetul local şi vor avea altă destinaţie: repararea şcolilor. Direcția Patrimoniu a solicitat suplimentarea cu 4.129.000 de lei a fondurilor pentru reparații curente la unitățile de învățământ, în vederea asigurării condițiilor de igienă a spațiilor în care se desfășoară activități instructiv-educative.

Revenind la instituţiile de cultură, din banii de la bugetul de stat 1.004.720 lei vor ajunge şi la Teatrul de Copii şi Tineret „Colibri“. De aici, primăria va lua însă 306.720 lei, sumă acordată prin bugetul inițial din veniturile proprii ale municipiului Craiova. Alţi 1.454.000 lei vor fi repartizaţi sub formă de transferuri curente către: Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” – 898.000 lei (746.000 lei – cheltuieli de personal, 138.000 lei – bunuri şi servicii şi 14.000 lei – sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate), Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ – 56.000 lei (cheltuieli de personal) şi Sport Club Municipal Craiova – 500.000 lei (bunuri şi servicii). Fondurile vor fi folosite pentru cheltuieli de personal, întreținere și funcționare şi programul de activități specifice fiecărei unități în parte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS