10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj: Percheziții într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Gorj: Percheziții într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, au efectuat ieri trei percheziţii domiciliare, în orașul Rovinari, într-un dosar penal de trafic de persoane, proxenetism şi abuz de încredere.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la sfârşitul anului 2019, un bărbat, de 25 de ani, din orașul Rovinari, prin metoda Lover Boy, ar fi recrutat o tânără, de 22 de ani, din comuna Bărbăteşti, în vederea exploatării sexuale în Austria.

De asemenea, prin promisiuni de căsătorie, ar fi determinat-o pe aceasta să-i remită în mod direct şi să-i transfere prin serviciile de transfer monetar sume de bani rezultate din practicarea prostituţiei.

În urma activităţilor desfăşurate în dosarul penal, au mai fost identificate şi alte tinere racolate de bărbat, prin aceeaşi metodă.

La percheziţii, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei telefoane mobile și patru grame substanţă pulverulentă de culoare albă.

De asemenea, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, iar, în urma audierii bărbatului bănuit de săvârșirea faptelor, procurorul de caz a dispus, față de acesta, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS