16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScandal cu doi reținuți pe terasa unui local din Jupânești

Scandal cu doi reținuți pe terasa unui local din Jupânești

Doi bărbați, din comuna Jupânești, Gorj, au fost reținuți, după ce au fost implicați într-un scandal.

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 25 iulie, doi bărbați de 34 de ani, din comuna Jupânești, în timp ce se aflau pe terasa unei societăți comerciale din aceeași localitate, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență fizică unul împotriva celuilalt.

De asemenea, în timpul conflictului, unul dintre bărbați a aruncat cu o halbă de bere în gardul împrejmuitor al terasei, spărgând-o.

S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Față de cei doi bărbați, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS