12.9 C
Craiova
duminică, 25 februarie, 2024
Știri de ultima orăLocal(GALERIE FOTO) Aducţiunea de apă Isvarna - Craiova avansează. Au fost introduşi 2,1 km de conductă

(GALERIE FOTO) Aducţiunea de apă Isvarna – Craiova avansează. Au fost introduşi 2,1 km de conductă

Aducţiunea de apă Isvarna – Craiova avansează. Este vorba de tronsonul VI al firului II Isvarna – Craiova, parte a Masterplanului de apă şi apă uzată al judeţului Dolj în valoare de 445,8 milioane de euro. 

„Avansează lucrările în proiectul aducțiunii de apă de la Isvarna. Se introduc conducte noi, prin tehnologie «relining», în zona localității Albești, pe tronsonul VI Șimnic – Craiova. La ora actuală, sunt acoperiți mai bine de 2.150 de metri liniari din cei 8.500 programați în cadrul acestui tronson, ceea ce înseamnă că, până acum, constructorii se încadrează în graficul propus. Este cel mai mare proiect de aducțiune de apă din Europa și presupune ca, peste doi ani, toți craiovenii să aibă apă de izvor la robinete“, a anunţat pe pagina sa de socializare primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. 

Aducţiunea de apă Isvarna – Craiova avansează. Reabilitarea conductei de 8,544 km presupune introducerea unor conducte noi prin cea veche, care să reziste la presiuni de 10, respectiv 12 bari. „Pentru ca toată această operațiune să fie posibilă, conducta a fost golită și predată constructorului, care a curățat-o și a verificat-o pe interior cu camere video. S-a împărțit proiectul în șapte sub-tronsoane, pentru facilitarea lucrărilor, s-au săpat gropile de lansare și de recepție a noilor țevi, iar testele făcute de constructor au ieșit bine, astfel că s-a autorizat demararea lucrărilor. În anul 2023, toată Craiova va fi alimentată cu apă de izvor“, explica Olguţa Vasilescu în aprilie, atunci când au demarat lucrările la acest tronson. 

Lucrările la aducțiunea de apă Isvarna – Craiova, Firul II, au o valoare de 54.403.620,10 lei, fără TVA (aproximativ 11 milioane de euro) şi sunt executate de asocierea Elsaco Electronic SRL (lider de asociere) – Ecoapa Design SRL. Contractul include atât proiectare, cât și execuția.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS