11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCAO sare cu banu'. Mai bagă 1,3 milioane de euro în utilaje

CAO sare cu banu’. Mai bagă 1,3 milioane de euro în utilaje

CAO sare cu banu’. Compania de Apă Oltenia continuă achiziţia de utilaje cu fonduri europene, în cadrul megaproiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Dolj. De data asta cumpără autoutilitare şi autobasculante cu circa 1,3 milioane de euro.

CAO a atribuit deja două contracte privind achiziţia de echipamente, în valoare totală de circa 2,4 milioane de euro, iar vineri a lansat licitaţia pentru un nou contract. Compania de Apă spune că are nevoie de încă 18 utilaje, plus un echipament de transport pentru hipoclorit, toate destinate activităţii de întreţinere şi exploatare a infrastructurii de apă şi canalizare la nivelul ariei sale de operare. 

Procedura de achiziţie lansată vineri este, de fapt, reluarea celei demarate în septembrie 2020 şi anulată la sfârşitul lunii martie. CAO a anulat procedura pe motiv că „au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme“. Asta cu toate că nu primise decât o singură ofertă: de la Grădinariu Trucks Solutions SRL. Firma din București a venit alături de societatea „mamă“ – Grădinariu Import Export SRL, ca terț susținător şi subcontractant. La fel cum a procedat şi la precedentele două licitaţii pentru achiziţia de utilaje derulate de Compania de Apă, pe care şi le-a adjudecat în calitate de singur ofertant. O avea mai mult noroc de data asta? 

CAO sare cu banu’. Ce utilaje vrea să cumpere Compania de Apă

Licitaţia lansată acum are aceeaşi valoare ca precedenta anulată: 5.458.979 de lei, fără TVA. Adică circa 1,3 milioane de euro cu TVA. Ce vrea să cumpere CAO cu aceşti bani? Trei autoutilitare cu platformă, două autobasculante de 11-12 tone, o autoutilitară pentru transport persoane cu 24-30 de locuri, cinci autoutilitare pentru transport deşeuri de maxim 5 mc, şase autoutilitare cu 5 locuri şi o platformă de transport de 40-50 tone.

CAO sare cu banu'. Compania de Apă Oltenia continuă achiziţia de utilaje. Vrea autoutilitare şi autobasculante de 1,3 milioane de euro
Compania de Apă Oltenia continuă achiziţia de utilaje. Vrea autoutilitare şi autobasculante de 1,3 milioane de euro

„Prin utilizarea echipamentelor a căror achiziție este prevăzută în cadrul «Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Dolj, în perioada 2014-2020», finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, se preconizează îmbunătățirea capacității operaționale a Operatorului Regional de servicii de apă și apă uzată din județul Dolj, contribuind la îmbunătățirea calității serviciilor asigurate de CAO pentru clienții pe care îi deservește în aria de operare (populație, agenți economici)“, susţine Compania în anunţul de participare. 

Se cere o garanţie de minim 2 ani

Pentru toate echipamentele incluse în contract se cere o garanţie de minim 2 ani. „La livrare se va prezenta şi un manual de utilizare în limba română, pentru fiecare echipament furnizat, în format tipărit şi în format electronic (CD/DVD). Termenul de livrare pentru toate produsele este de maxim 8 luni de la data semnării contractului. Toate echipamentele trebuie să fie noi, neutilizate“, este cerinţa din caietul de sarcini.

CAO mai cere service autorizat gratuit în perioada de garanţie şi instruirea personalului de exploatare. Pentru atribuirea contractului a fost ales drept criteriu „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde componenta financiară va conta în procent de 80%. Pentru restul de 20% din ofertă va conta garanția comercială acordata pentru fiecare tip de utilaj inclus în contract. Ofertele sunt aşteptate până la data de 22 iunie. 

CAO sare cu banu’. Ce utilaje a achiziţionat deja Compania

În cadrul Masterplanului de apă al Doljului, proiect european de 445 de milioane de euro, Compania de Apă Oltenia a semnat până acum două contracte de achiziţie de utilaje. Ambele în acest an şi ambele cu aceeaşi firmă: Grădinariu Trucks Solutions SRL. Primul contract a avut o valoare de 3.770.952 de lei fără TVA (circa 800.000 de euro) şi a presupus achiziţia unui excavator pe șenile de 120 CP, a trei excavatoare pe șenile de 25 CP, a cinci excavatoare pe pneuri de 45 CP şi a unei macarale de 18 tone. 

Cel de-al doilea contract a fost estimat la valoarea de 7.749.645 de lei fără TVA şi a fost atribuit pentru suma de 7.749.000 de lei (1,6 milioane de euro cu TVA). Ce a cumpărat Compania de Apă? Cinci utilaje: două autocurățitoare mici, un autocurățitor mare, un excavator aspirator cu miniexcavator adițional și un autolaborator de inspecție CCTV. Adică acele utilaje de tip Woma folosite pentru curățarea rețelelor de canalizare, utilaje similare de aspirare și un utilaj cu cameră care verifică situația rețelelor din subteran și trimite imaginile într-un laborator. 

Firma Grădinariu Import Export SRL, cea care a susţinut-o la aceste licitaţii pe Grădinariu Trucks Solutions SRL, se află pe piață din 1994 şi furnizează utilaje și autovehicule de toate tipurile. Firma are contracte în toată țara și clienți pe măsură, de la Ministerul Apărării Naționale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, până la primării și firme de stat și private.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS