9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID, în Mehedinți

Zeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID, în Mehedinți

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, în cadrul acestor acțiuni au fost derulate activități de verificare atât în mediul urban cât și rural, fiind verificate 900 de persoane și controlate peste 35 de societăți comerciale.

Au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 16.500 de lei.
In trafic, au fost verificate, peste 120 de mijloace de transport persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS