12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGarda îți confiscă mașina dacă abandonezi gunoiul pe domeniul public

Garda îți confiscă mașina dacă abandonezi gunoiul pe domeniul public


Mai mulți craioveni care au aruncat gunoi pe domeniul public, dar și privat s-au ales cu amenzi usturătoare.  Amenzi au încasat și deținătorii terenurilor pe care se aruncă deșeuri, fiindcă nu și le îngrădesc și nu le igienizează.

Garda de Mediu Dolj este cea care i-a sancționat pe acei craioveni certaţi cu bunul-simţ. Acțiunea este o continuare a celei din aprilie 2020, când Garda de Mediu a făcut o verificare pe terenul fostei Ferme Pomicole, în zona străzii Otetelișeanu. Atunci au fost amendate cinci persoane cu suma de 30.000 de lei. Alte două au fost amendate cu suma de 6.000 de lei pentru aruncarea deșeurilor direct din mașini pe domeniul public sau privat. Nu au scăpat nici persoanele juridice care dețin teren în respectiva zonă, dar nu-l îngrijesc, încât s-a transformat într-o groapă de gunoi. O astfel de persoană a fost amendată cu 20.000 de lei.

Groapă de gunoi ilegală în spate la PIC
Groapă de gunoi ilegală în spate la PIC


Au continuat amenzile


La acel moment, reprezentanții Garzii de Mediu spuneau că nu au identificat toate persoanele care se fac vinovate de starea deplorabilă în care se află respectivul loc. Cauza, gunoaiele aruncate de-a lungul timpului în zonă, fiind un real focar de infecție. Aceștia au cerut autorităților date despre alte persoane depistate că auncă gunoi, dar și despre proprietățile private. Recent, în baza datelor primite, comisarii Gărzii au aplicat și alte amenzi.​

„Ca urmare a continuării acțiunii, până în prezent s-a mai amendat, conform OUG nr.195/2005: cu 15.000 de lei o persoană fizică. Acesteia i-au fost solicitate actele de proprietate pentru teren; cu 7.500 de lei o persoană căreia i-au fost solicitate actele de proprietate ale vehiculului; cu 15.000 de lei patru persoane fizice care au abandonat deșeuri din autovehicule proprietate personală“,

se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Dolj.

Deșeuri
Deșeuri


Garda de Mediu amenință că va lua măsuri mult mai dure


Garda de Mediu amenință că merge până acolo încât va lua măsuri mult mai dure împotriva persoanelor care abandonează deșeuri în locuri publice sau private. Una dintre acestea ar fi confiscarea autovehiculelor cu care se transportă gunoiul care ulterior este abandonat.

​„Deoarece se observă că în zone ale municipiului și ale județulului se abandonează în continuare deșeuri de orice fel, atragem atenția că, începand cu 19.05.2020, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu va sacţiona suplimentar astfel de fapte și cu confiscarea autovehiculelor destinate săvârșirii contravenției”,

se arată în același comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS