11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFacturile aruncate în gunoi le-a adus amenzi de la Garda de Mediu

Facturile aruncate în gunoi le-a adus amenzi de la Garda de Mediu

Terenul privat din spatele fostului magazin PIC este transformat într-o adevărată groapă de gunoi. Garda de Mediu îl caută acum pe proprietar ca să-l amendeze, fiindcă terenul în suprafaţă de 120 de hectare este insalubru. Totodată, fiind în paragină şi plin de resturi de tot felul ar putea fi supraimpozitat cu 500%, așa cum prevede Codul fiscal și HCL nr. 9 din ianuarie 2017.

În schimb, au fost amendate mai multe persoane care au aruncat aici tot felul de deşeuri. Acestea au fost depistate cu ajutorul facturilor sau altor documente aruncate la gunoi – diferite acte cum ar fi facturi la telefon, note de recepţie, facturi la gaze.

Comisarii Gărzii de Mediu au găsit facturile în gunoi

Comisarii Gărzii de Mediu au găsit aici munţi de gunoi depozitat ilegal, moloz provenit din construcţii, dezmembrări auto, carton, plastic, DEE.uri şi gunoi menajer. Un teren de 120 de hectare plin cu sute de tone de gunoi. S-a ajuns aici în urma unei adrese a Poliţiei Locale Craiova. Aceasta a atenţionat ulterior Garda asupra dezastrului aflat la cel mult câteva sute de metri de bulevardul Calea Severinului.

„În perioada 27.03.2020 – 30.03.2020, reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean Dolj al GNM împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Craiova şi SC Salubritate Craiova, purtând echipament de protecţie adecvat stării de urgenţă în care ne aflăm, au găsit şi ridicat de pe depozitările de deşeuri (deşeuri din construcţii, moloz, reciclabile, DEE-uri, hârtie-carton, plastice, dezmembrări auto), documente aparţinând unor persoane fizice şi juridice (note de recepţie, certificate de înregistrare fiscală, comunicări, facturi cosmote, facturi ENGIE )”,

se menţionează pe pagina de facebook a Gărzii de Mediu.


Factura la telefon şi gaze i-a dat de gol


Cu ajutorul instituţiilor de stat, comisarii au reuşit să identifice o parte dintre generatorii de gunoi. În acest fel a fost posibilă şi aplicarea amenzilor.​

Grapă de gunoi ilegală, în spate la PIC

„Până la 27.04.2020, în urma răspunsurilor primite de la Judecătoria Craiova, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Craiova şi Serviciul Regim Permise şi Îmatriculare a Vehiculelor Dolj s-au aplicat mai multe amenzi. S-au aplicat cinci sancţiuni în cuantum de 30.000 de lei pentru persoanele identificate, două amenzi în cuantum de 6.000 de lei pentru două persoane care abandonau deşeuri din autoturisme şi o amendă în cuantum de 20.000 de lei unei persoane juridice.

Menţionăm faptul că această acţiune nu este finalizată, urmând ca la momentul primirii datelor de identificare a proprietarului/proprietarilor terenurilor să fie aplicate sancţiunile conform legislaţiei de mediu în vigoare, iar zona de teren respectivă va fi în continuare în atenţia reprezentanţilor Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu“,

se mai arată în postarea Gărzii de Mediu Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS