22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de persoane au rămas fără ajutorul social pentru că au refuzat să muncească

Zeci de persoane au rămas fără ajutorul social pentru că au refuzat să muncească

Un număr de 43 de persoane au rămas fără ajutorul social, după ce au refuzat locurile de muncă oferite de Aggenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă(AJOFM) Gorj.

Persoanele care beneficiază de sprijin financiar de la stat trebuie să prezinte un document din care să rezulte că nu au refuzat locul de muncă oferit.

„Sunt destui care beneficiază de venitul minim garantat și care vin la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj pentru a obține acea adeverință pe care trebuie să o prezinte la primărie. Adeverința atestă faptul că nu au refuzat un loc de muncă sau o măsură activă de combatere, cum ar fi un curs de formare profesională. Sau o altă măsură, precum o repartiție pe un loc de muncă vacant conform cu pregătirea profesională. Am avut 43 de asemenea cazuri care au refuzat să lucreze sau o altă variantă care avea ca efect integrarea pe piața muncii”, a declarat Romeo Chiriac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj.

Un an nu mai au dreptul la ajutor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a înștiințat instituțiile abilitate în legătură cu aceste cazuri, iar plata ajutorului social a fost stopată pe o perioadă de un an.

„Am înștiințat Agenția de Plăți și Inspecție Socială și implicit primăriile și au fost scoși din plată. Astfel, timp de un an, nu vor mai putea să solicite la primărie acel venit minim garantat. Așa este acum legea. Sunt locuri de muncă pe care le pot accepta. Dacă nu au calificarea necesară, pot participa la unul dintre cursurile de formare profesională derulate prin AJOFM Gorj. Există variante pentru integrarea în câmpul muncii. Când refuză toate aceste variante, atunci nu mai eliberăm adeverința de care au nevoie. Prin urmare, rămân fără indemnizația respectivă. Legislația a fost modificată și un an nu mai au dreptul să depună o cerere pentru ajutorul social“, a mai declarat Romeo Chiriac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS