15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO este pe pierdere, şefii nu îşi primesc primele

CEO este pe pierdere, şefii nu îşi primesc primele

Conducerea Complexului Energetic Oltenia și-a îndeplinit indicatorii de performanță în 2018. În ciuda acestui lucru, compania a încheiat anul cu pierderi. Membrii Directoratului CEO anunță că indicatorii de performanță au fost îndepliniți în procent de 95,05%. Conform administrației Complexului Energetic Oltenia, în anul 2018, în urma actualizării indicatorilor de performanță pentru membrii Directoratului în corelație cu BVC – 2018 rectificat (aprobat prin Hotărâre de guvern), a rezultat un grad de îndeplinire a indicatorilor de 95,05%. În funcție de obiectivele stabilite prin planul de administrare, indicatorii de performanță au fost structurați pe trei categorii. În prima categorie intră indicatori financiari, cu pondere de 40% în valoarea totală și grad de realizare 41,24%, rezultat din reducerea costurilor cu MWh și tona de cărbune și investițiile derulate în cursul anului. În categoria a doua sunt incluși indicatori operaționali cu pondere de 30% și grad de realizare de 23,81%, rezultat din majorarea cheltuielilor de exploatare în funcție de creșterea explozivă a prețului certificatelor de CO2.
Nu în ultimul rând, este vorba de indicatori de guvernanță corporativă cu pondere de 30% și grad de realizare de 30%, rezultat din negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă, funcționarea Avertizorului de Integritate, precum și implementarea și respectarea Codului de Etică al societății. „Deși contractele de mandat ale administratorilor prevăd acordarea unei componente variabile a remunerației raportată la gradul de realizare a indicatorilor de performanță, Consiliul de Supraveghere a hotărât renunțarea acordării componentei variabile a remunerației aferente anului 2018“, se precizează într-un comunicat al CEO. Colosul energetic are peste 13.000 de salariați și a înregistrat pierderi în 2018, după ce în 2017 fusese pe profit. Potrivit administraței companiei, pierderile pe anul trecut ar fi fost generate de creșterea explozivă a prețului la certificatele de CO2. Complexul Energetic Oltenia a anunțat că, din 10 iulie, va pune în aplicare un plan care vizează concedierea a 200 de salariați. Este vorba de 110 muncitori, iar restul sunt lucrători TESA și personal operativ. Disponibilizații vor primi patru salarii compensatorii medii brute pe unitate. Vor pleca din companie muncitorii care au punctaje mici la ultima evaluare, cei la cerere sau cei care sunt bolnavi și se apropie de vârsta pensionării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS