Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o razie de amploare, ocazie cu care au fost date aproape 200 de amenzi şi au fost reţinute 12 permise de conducere. Potrivit oamenilor legii, scopul raziei a fost combaterea faptelor comise cu violență, a activităţilor comerciale ilicite, dar şi sancţionarea şoferilor care încalcă normele Codului Rutier. În total, au acţionat aproximativ 200 de poliţişti, cei mai mulţi de la rutieră şi investigaţii criminale. Aceştia din urmă au verificat 146 de agenţi economici, dar şi 97 de baruri şi discoteci. Cele mai multe amenzi au fost date de poliţiştii de la rutieră, spun reprezentanţii IPJ Dolj. „Poliţiştii au constituit 47 de filtre rutiere şi au controlat 876 de autoturisme şi au legitimat peste 1.100 de persoane. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 82.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost reţinute 12 permise de conducere, șapte dintre acestea pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi au fost retrase șapte certificate de înmatriculare. Poliţiştii au constatat şi 13 infracţiuni, fiind depistate persoane care nu posedau permis de conducere, conduceau un autoturism neînmatriculat sau sub influenţa alcoolului“, au precizat poliţiştii doljeni.
De la şoferi băuţi la tineri care conduceau fără permis
Oamenii legii au dat drept exemplu mai multe persoane care au fost depistate conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi altele care s-au urcat la volan, deşi nu au permis de conducere. Astfel, în cursul zilei de vineri, poliţiştii din Pleniţa au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din localitate, care conducea un autoturism, deşi nu avea permis. Ulterior, poliţiştii au stabilit că autoturismul i-a fost încredințat tânărului de 19 ani de o femeie din localitate, motiv pentru care a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane care nu deţine permis de conducere.
Tot vineri, poliţiştii din Bechet au depistat un tânăr de 19 ani, din Sadova, care conducea un autoturism, deşi nu avea permis. Şi pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal.
De asemenea, oamenii legii au dat drept exemplu doi bărbaţi din Poiana Mare şi Castranova, care conduceau, deşi erau băuţi. În cazul primului şofer s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar al doilea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Le-a dat poliţiştilor un permis fals
În plus, poliţiştii de la rutieră au depistat un mehedinţean de 20 de ani, care le-a prezentat un permis de conducere fals. „Poliţiştii din cadrul Poliției Filiași au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Grozești, judeţul Mehedinți. La solicitarea organelor de poliție, acesta a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de către autoritățile italiene. Întrucât au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, au fost efectuate verificări de către poliţişti, stabilindu-se că acesta nu este deținător de permis de conducere“, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj. Pe numele tânărului de 20 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual.