5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj29 de blocuri vor intra în acest an în reabilitare termică

29 de blocuri vor intra în acest an în reabilitare termică

Guvernul a prevăzut fonduri pentru continuarea programului care vizează reabilitarea termică a blocurilor. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că există proiecte pentru câteva zeci de blocuri. În prima etapă va fi depusă la Ministerul Dezvoltării Regionale o listă cu 29 de blocuri din municipiu. Astfel, programul care vizează anveloparea blocurilor va avea o continuare la nivelul oraşului. Indicatorii tehnico-economici vor fi adoptaţi în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local. În Târgu Jiu sunt câteva sute de blocuri care necesită reabilitare termică. „Vom definitiva lista cu blocurile care vor beneficia în acest an de finanţare în vederea reabilitării termice. Vor fi gata documentaţiile şi le vom depune la minister“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

O nouă creşă şi o grădiniţă în cartierul Debarcader

Primăria Târgu Jiu va construi o nouă creşă, precum şi o grădiniţă în cartierul Debarcader. În acest sens, se fac demersuri pentru preluarea unor spaţii deţinute de Liceul numărul 4. Jumătate dintr-o clădire a unităţii de învăţământ nu mai este folosită şi ar putea fi utilizată pentru a fi reabilitată de către primărie. Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că în zonă sunt multe cereri din partea părinţilor pentru locuri la creşe şi în grădiniţe. Este nevoie însă de un aviz de la Ministerul Educaţiei pentru a modifica destinaţia actuală a clădirii din spaţii de laborator în creşă şi grădiniţă. Romanescu a precizat că a purtat deja discuţii cu ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a promis sprijin pentru rezolvarea problemei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS