6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn tânăr și o minoră au omorât un bătrân la Tomșani

Un tânăr și o minoră au omorât un bătrân la Tomșani

Crimă îngrozitoare în comuna vâlceană Tomșani! Un bătrân de 80 de ani a fost omorât cu bestialitate de un tânăr de 18 ani și de o minoră de 17 ani, care voiau să îi fure banii.

Tragedia a avut loc în noaptea de 6 spre 7 februarie, însă cadavrul bătrânului a fost descoperit abia pe 8 februarie, de către fiul său, care a alertat autoritățile. „În urma verificărilor și cercetărilor efectuate de către polițiști, au fost identificate, pe 9 februarie, două persoane, un băiat și o fată în vârstă de 17, respectiv 18 ani, bănuiți de comiterea faptei“, au declarat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Ancheta a fost preluată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a refăcut filmul oribilei fapte. „În seara zilei de 6.02.2019, cei doi inculpați au hotărât să exercite acte de violenţă asupra lui R.G. din comuna Tomşani, în vârstă de 80 de ani, pentru a-i sustrage o sumă de bani pe care credeau că acesta o deţine, motiv pentru care au pregătit, premeditat comiterea faptei, luând asupra lor o coadă de topor din lemn, mănuşi şi mai multe pungi din plastic ce urmau a fi folosite pentru a nu lăsa impresiuni papilare. În acest context, în timpul nopții de 6 spre 7 februarie, inculpații au pătruns fără drept în curtea și locuința victimei R.G., pe care au găsit-o dormind în dormitor, pe un pat, aşezată pe partea stângă a corpului. În aceste împrejurări, în realizarea scopului infracţional, în timp ce inculpata minoră I.E.A. a luminat cu lanterna telefonului mobil patul pe care dormea victima, asigurând astfel vizibilitate inculpatului Găman Vasile, acesta din urmă l-a lovit pe R.G., în timp ce dormea, de mai multe ori, în cap cu coada de topor, producându-i multiple leziuni în zona capului, care au provocat decesul victimei. După exercitarea acestor acte de agresiune, cei doi inculpați au sustras din locuință suma de 1.000 de lei“, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Cei doi inculpați au fost reținuți sâmbătă, pentru 24 de ore, iar duminică au fost prezentați în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS