Mormintele cimitirului din satul doljean Negoiești sunt înghițite ușor-ușor de ape. Apa a transformat locurile de veci în sute de băltoace sub care zac mormintele celor trecuţi în lumea de dincolo. Deşi problema este veche, nimeni nu s-a aplecat asupra ei, pentru a găsi un sistem de drenaj al apei, astfel încât aceasta să nu mai băltească şi să creeze adevărate lacuri.
Odată ajunși la poarta cimitirului, peisajul ostil parea desprins parcă din poeziile bacoviene. Cu fiecare pas pe care îl făceam, totul în jur devenea sumbru. Reflexia crucilor în apa ce adâncea mormintele sfâșia inimi și rupea bucăți din sufletul oricui. Peisajul dezolant era completat de bocetele celor care stăteau la căpătâiul celor dragi. „Vrem să facem un apel către comunitate, către biserică, către Mitropolie. Cineva să ne ajute să scoatem acești oameni de sub ape. Sunt oameni băgaţi în mormintele acestea, care au muncit şi au plătit dările pentru acest cimitir. Acum trebuia să se odihnească în pace şi linişte, nu aşa cum sunt acum, cu apa şi pământul în gură“, supune o femeie cu ochii în larimi și inima frântă.
În urmă cu câteva zile, o mamă ce și-a îngrijit fiicele și nepoții sacrificându-și zile din viață a urmat drumul cimitirului. Omagiul s-a transformat într-un scenariu de groază. „Sora mea mi-a spus că nu putem intra cu mama în cimitir. Rămâne neîngropată! Mama rămâne neîngropată!“, povestește Constantina Huidilă, cu vocea și mâinile tremurânde. Surorile au fost nevoite să plătească alți oameni care să facă șanțuri ca apa să se mai risipească. Au fost nevoite să-și ia rămas-bun de la mama lor, așezând-o în cavoul unde apa se infiltrase, iar pământul era ud. „Am rămas foarte marcată în ce umezeală am putut să o bag pe mama mea“, continuă aceasta. „Apa a fost mai mare, toată s-a scurs în morminte“, continuă soțul, care împărtășea aceeași durere.
„Iasă apa pe sub bordură, de la Nelu meu, iute aşa…“
Acestă situație nu este una nouă, ci durează de mai bine de zece ani. În locul viței-de-vie plantată în laterala cimitirului acum crește trestie și papură. Apa se extinde din ce în ce mai mult. Pământul devenit loc de veci alunecă. Cărămizile cavourilor crapă și se sparg mereu. Sunt reparate și crapă iar. „Iasă apa pe sub bordură, de la Nelu meu, iute aşa“, explică o soție, făcând gesturi cu mâinile ude care imită traseul apei.
Localnicii vin an de an cu tot felul de soluții și rugăminți. Și nimic. Nimeni nu își întoarce capul asupra lor. Nimeni nu îi ajută. Disperarea i-a împins să sape singuri șanțuri ca să-i protejeze pe cei dragi: „Sunt ai noştri chiar dacă nu mai au viaţă. Rămân pentru noi părinţii şi copiii noştri“.
Plânsetul și ruga lor nu s-au făcut auzite ani la rând. „E de vreo zece ani această situaţie. Primăvara, iarna e apă încontinuare. De fiecare dată când am vorbit la primărie nu ne-a ascultat nimeni. Ne-am dus şi nu s-a rezolvat nimic. Nu ne spune nimeni nimic“, povestește Livia Turcu, a cărei fiică de 18 ani este acoperită complet de apă.
Apa care scufundă cimitirul este efectul nepăsării. Un fost CAP ale cărui canale au fost astupate fără ca cineva să se gândească la repercusiuni. „Noi am cerut tractor. Că până nu s-o desfunda canalul acela care ține până la pomii de acolo nu facem nimic. A fost canalul CAP-ului, şi cât a fost al CAP-ul a avut grijă să nu se reverse apa peste locuri. De atunci, canalul s-a înfundat, au crescut pomi, mărăcini şi nimeni nu îşi dă interesul. Dacă ne-ar da primăria un tractor să desfunde canalul nu ar mai veni apa aici. De acolo vine apa, dar nimeni nu ne ascultă… eu sunt mică, ce pot face eu, nu am ce să fac“, explică Maria Ciucă. „Trece apa peste mormânt. Aş vrea să facă, uite, pe aicea, şanţ să tragă apă să o ducă la canal să nu mai vină apa să intre în mormânt. Că-l am pe bărbatu-meu, pe frate-meu, pe părinţi şi nu pot să ajung la ei de apă. Asta vreau. Vă rugăm frumos“, plângând și cu ultimele puteri adunate Elena Ieftimoiu completează strigătul de ajutor ce speră să fie auzit.
Autoritățile locale ridică din umeri
Până la sistemul de drenaj, considerat a fi costisitor în vremuri de criză, mult mai uşor de realizat de către autorităţile locale ar fi aducerea câtorva basculante de pietriş cu care să se pietruiască aleile de pământ. Nu de alta, dar orăşenii care merg la mormintele celor dragi pentru a le aprinde o candelă şi a le duce o floare trebuie să se echipeze cu cizme de cauciuc, altfel nu se poate trece. Dacă pe urmaşii celor trecuţi în lumea umbrelor actualii edili îi cocoşează cu biruri tot mai greu de suportat, ar fi de datoria celor din urmă să mai investească ceva în cimitirele oraşului, unde până la urmă vom ajunge cu toţii.
Autoritățile locale ridică din umeri, spunând că cimitirul este proprietatea bisericii, iar pământurile de jur împrejur, unde s-ar putea construi canale care să risipească apa, se află sub proprietate privată.
„Autoritatea locală cunoaşte situaţia, cât de cât, a cimitirului de la Negoieşti. Configuraţia terenului e de aşa natură încât apa din ploi și din zăpezi se strânge în exteriorul cimitirului şi o parte se strânge în cimitir. Din păcate, tot terenul de pe lângă cimitir aparţine persoanelor particulare. Acesta este unul dintre motivele pentru care primăria nu a putut face investiţii.
O să analizăm în prima şedinţă de consiliu situaţia şi o să găsim o soluţie să colmatăm canalul care este la o sută de metri mai departe. Este proprietatea bisericii. Până în 1999 a fost în domeniul public al primăriei, apoi s-a schimbat legea şi a revenit bisericii.
Noi o să vorbim cu proprietarii din zona cimitirului să vedem dacă este o soluţie de comun acord să putem face un şanţ, astfel încât să drenăm terenul ca apa să-şi găsească un curs către canalul colector.
Poate ar fi fost şi o mică posibilitate la limita de nord a cimitirului să facă un şanţ, dar în interior distanţa e prea mică între cavou şi gard şi este mai dificil.
Proprietarul din stânga nu este de acord cu niciun fel de modificare. Au fost purtate discuţii din partea primăriei să-l cumpere cumva, să-i dea alt teren în schimb, numai să-l cedeze ca să putem face un drenaj, astfel am da drumul apei din cimitir“, explică Sorin Maian Vasiluță, viceprimarul comunei Melinești.
