Acasă Local O femeie acuză medicii că și-a pierdut mâna dreaptă

O femeie acuză medicii că și-a pierdut mâna dreaptă

-

Silvia Grădinaru, de 66 de ani, din Slatina, trăiește un coșmar de când, în urmă cu cinci ani, și-a pierdut controlul asupra mâinii drepte, a trecut prin ședințe traumatizante de chimioterapie și radioterapie și în continuare are dureri pe care greu le poate controla cu analgezice, totul, spune femeia, din cauza unui diagnostic de cancer pus greșit.

Femeia a fost un pacient model, spune, din 1998, de când a fost diagnosticată cu cancer la sân și i s-a extirpat sânul drept, și până în 2014, când s-a prezentat din nou la spital cu dureri în omoplatul drept, după ani în care nu a fost nevoie decât de controale de rutină. Cu o excepție, în anul 2000, când pentru o suspiciune de recidivă s-a intervenit din nou chirugical în zona operată în 1998 și a făcut și câteva ședințe de chimioterapie, întrerupte însă după rezultatul anatomo-patologic care nu releva că ar fi vorba de o tumoare malignă.
Lucrurile au luat, însă, o întorsătură neașteptată în ianuarie 2014, pe când Silvia Grădinaru se afla într-o stațiune. A simțit dureri în umărul drept și, când s-a întors acasă, la Slatina, s-a adresat medicilor în evidența cărora era. Medicul oncolog Mihaela Boștină, din cadrul SJU Slatina, i-a recomandat anumite analize care să evidențieze markerii tumorali, dar și o analiză la computerul tomograf (CT). De la investigația CT a pornit însă tăvălugul. Medicul radiolog de la Spitalul din Slatina a descris o formațiune tumorală, iar pe baza acestei analize medicul oncolog i-a recomandat radioterapia.

Opinia diferită a medicilor din București

Pentru radioterapie a plecat în București, centrul în care fusese tratată în 1998, după diagnosticul de cancer, însă medicul radiolog ar fi refuzat, spune pacienta, să-i facă ședințele, pe motiv că, analizând CT-ul, nu se impun. I-a recomandat, în schimb, să efectueze o nouă investigație, respectiv PET-CT, la acel moment o investigație costisitoare și care se putea realiza doar cu acordul CJAS, în baza unui dosar.
„Am venit, i-am spus la doctoriță (medicul oncolog Mihaela Boștină, de la SJU Slatina – n.r.). Doctorița îmi spune: «Doamna Grădinaru, nu facem niciun dosar, că eu n-am încredere în această analiză, vă trimit la Craiova, la doctorița Stămulescu». Mi-a dat trimiterea și am plecat la Craiova. Acolo nu mi-a făcut nicio investigație. A zis că să stau afară pe hol, să vadă CT-ul (investigația realizată la Slatina – n.r.), nu știu la ce s-a uitat, a chemat fata de la Radioterapie să mă ștanțeze, și de luni a și început radioterapia. Am făcut zece ședințe. Din mai am început citostaticele. Am făcut șase serii. Mi-a căzut părul din nou, o stare foarte proastă după citostatice…“, a povestit femeia prin ce a trecut, astăzi reproșându-și că nu a avut puterea să refuze. „Mi-era frică, atunci chiar credeam că am cancer și că nu mai am mult de trăit!“, a mai spus pacienta.
O nouă analiză CT i s-a mai recomandat în toamnă, la aproximativ șase luni de la prima, pentru a se evalua efectul tratamentului, iar același medic din Slatina, dr. Cristina Vodiță, i-ar fi spus că nu se observă nicio modificare. După această opinie, oncologul i-a recomandat, spune pacienta, noi ședințe de radioterapie, însă femeia a refuzat să reînceapă acel calvar. Între timp, începuse să resimtă dureri atroce în braț și să nu-și mai poată controla mâna. Atunci a luat hotărârea să meargă să se trateze în Spania, unde este stabilit cel mai mic dintre fii.
A ajuns mai întâi la Urgențe, într-un spital din Madrid, pe 3 noiembrie 2014, de acolo a ajuns să i se facă investigații amănunțite, pentru ca în cele din urmă să ajungă să ceară oncologilor din spitalul spaniol o a doua opinie privind diagnosticul de cancer. Spaniolii au fost foarte fermi, întrerupându-i tratamentul oncologic, în lipsa evidențierii vreunei tumori. A ieșit, în schimb, la iveală cauza durerilor de nesuportat, începând să se evidențieze necroza produsă în urma ședințelor de radioterapie. Practic, umărul îi fusese ars, rana produsă fiind tratată inclusiv în secția de dermatologie, iar pentru durere a fost programată la o comisie specială, mai mulți medici specialiști recomandându-i terapii diverse.

Plângere penală în 2016

Preocupată exclusiv de tratament, pacienta a început să-și caute dreptatea – considerându-i vinovați pe cei trei medici din România care au tratat-o, susține, pentru o tumoare inexistentă – de-abia în 2016, când s-a întors în țară.
S-a adresat, susține femeia, Colegiului Medicilor, de unde i s-ar fi transmis că plângerea sa este tardivă. S-a îndreptat atunci către organele de cercetare penală, depunând o plângere, iar astăzi un dosar în cercetare pentru vătămare corporală din culpă este la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
O primă expertiză medicală a fost deja realizată de specialiștii Institutului de Medicină Legală Craiova, care spun, negru pe alb, că femeia nu ar fi avut nevoie de tratamentul oncologic primit în anul 2014, implicit că radioterapia care i-a cauzat necroza nu trebuia făcută.
Medicii din Slatina au refuzat, inițial, să comenteze pe marginea cazului, considerând că oricâte ar avea de spus, opinia publică îi va da dreptate pacientei. „Lucrurile sunt foarte complicate în oncologie, nu e așa 1 și cu 1 fac doi, a fost investigată și răsinvestigată, tocmai pentru că nu e simplu să spui «da, ai sau n-ai cancer», nu e așa de simplu, să ne ferească Dumnezeu! A avut o neșansă, e într-o situație nefericită, dar nu ar trebui pentru asta să încerce să stoarcă bani de la oameni care au vrut să-i facă bine, pentru că n-a vrut nimeni să-i facă rău, tratamentele sunt cu două tăișuri de multe ori. (…) Ne-am învățat să fim ăia răii, hoții, biciuiții și care mai au și salarii mari. Suntem în situația în care suntem, n-o să mă apăr împotriva opiniei publice, trebuie să fim puși la zid“, a comentat dr. Cristina Vodiță, medic radiolog în cadrul SJU Slatina.
„Zic că noi ne-am făcut datoria, așa am considerat la momentul respectiv, n-am neglijat niciun moment situația doamnei“, a răspuns și dr. Mihaela Boștină, explicând că tocmai pentru că a tratat cu toată seriozitatea cazul a trimis-o pe pacientă la Craiova, pentru a doua opinie, dar și că pacienta ar fi ascuns la acel moment că în 2000 i s-au efectuat ședințe de radioterapie, care foarte posibil au contat și au avut efecte cumulative. În plus, pacienta nu ar fi prezentat, la întoarcerea din București, unde spune că medicul radiolog a refuzat să-i facă ședințele de radioterapie, niciun document care să susțină opinia medicului.
Cele două cadre medicale ale spitalului slătinean au dat, între timp, declarații și în fața anchetatorilor, iar în prezent se așteaptă concluziile celei de-a doua expertize medico-legale.
Pacienta cere o despăgubire de 150.000 de euro pentru suferințele îndurate, menționând că din cauza celor întâmplate și-a pierdut independența. „Mâna este acum ca un obiect legat de mine, nimic mai mult“, a precizat pacienta, care face controalele periodice în Spania, unde, de altfel, i s-a și prescris și realizat o proteză pentru mâna dreaptă, care limitează procesul inflamator. „Dacă nu aveam această șansă (tratamentul în Spania – n.r.), gândiți-vă ce aș mai fi putut păți în România!“, a mai spus femeia.

Alina Mitran
Alina Mitran
Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.