Medicii nu se mai înghesuie pe posturile de conducere. La concursul de ocupare a fotoliului de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova s-au înscris doar doi cadidați.
Prima candidatură este cea a actualului manager interimar, Eugen Georgescu, cel care a fost numit în funcție în urmă cu aproximativ șase luni, la decizia Ministerului Sănătății. Eugen Georgescu este medic chirurg. Acesta a preluat conducerea unității medicale după ce Ministerul Sănătății a decis să îl înlocuiască pe dr. Alin Demetrian. În 2018, SJU Craiova a schimbat, în total, trei manageri.
Al doilea candidat este medicul Mugur Riza, medicul urolog care s-a aflat în atenția mass-media după neînțelegerile pe care le-a avut cu unii colegi medici, ajungând să i se desfacă contractul de muncă pe care îl avea la Spitalul Județean de Urgență Craiova.
Concursul pentru ocuparea postului de manager se desfășoară în două etape: etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, care va avea loc în data de 18.01.2019, și este eliminatorie, și etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management, care se va desfăşura pe baza temelor-cadru, în data de 28.01.2019, ora 10.00.
Doi candidați pentru șefia Spitalului Județean Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei