Poliţia Locală le pregăteşte amenzi celor care nu deszăpezesc

Autori


Polițiștii locali din municipiul Târgu Jiu i-au informat ieri pe cetățeni cu privire la obligațiile pe care le au în această perioadă, având în vedere ninsorile abundente din ultimele zile. Astfel, în conformitate cu prevederile Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, cetățenii au obligația de a curăța zăpada depusă și gheața formată pe trotuarul aferent imobilului pe care îl folosesc, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale. De asemenea, îndepărtarea țurțurilor de gheață formați la nivelul acoperișurilor blocurilor intră în atribuțiile și obligațiile asociațiilor de proprietari. „În urma acțiunii de informare, polițiștii locali au împărțit peste 100 de înștiințări societăților comerciale, unităților de învățământ și persoanelor fizice. În cazul în care cetăţenii nu se conformează, vor fi aplicate şi sancțiuni. Pentru persoane fizice, sancțiunea este între 25 și 50 de lei și de la 50 la 100 de lei pentru persoanele juridice“, a declarat Alexandra Petriţa, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Târgu Jiu.



Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2019

Containere noi pentru cazarea angajaţilor SDN Târgu Jiu

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a achiziționat pentru două puncte de sprijin ale Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, containere pentru cazarea angajaților. Punctele de sprijin nu sunt locații care se folosesc permanent. ...
23 mai 2019

Incendiu la o casă din Târgu Jiu

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la o casă din cartierul târgujian Iezureni. La fața locului se deplasează două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Din primele informații furnizate de pompieri, nu există victime.

Sumarul ediției de miercuri, 19 decembrie 2018

Actualitate

» Miercurea neagră a șters de pe Bursa de Valori București peste 3 miliarde de euro
» Comisia Europeană cere SUA să elimine vizele pentru români și cetățenii UE
» ANRE: Măsurile fiscale anunțate nu vor duce la scumpirea energiei şi gazelor pentru populaţie
» Kelemen Hunor, despre moţiunea de cenzură: Vom fi prezenţi în sală, dar nu vom vota
» Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Anul Nou
» Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru că i-ar fi dat mită un milioan de euro lui Bogdan Olteanu
» Dosarele completurilor de 5 de la ICCJ să fie judecate în continuare de cele trase la sorţi în decembrie
» Expoziţia anului la Muzeul Olteniei
» Şefa Curţii Supreme, Cristina Tarcea, este cercetată disciplinar de Inspecţia Judiciară
» Investiții de 405 miliarde de euro în economia reală a Europei din fondurile structurale și de investiții europene
» Procurorul general cere verificări după înregistrarea dintre şefa DNA, Anca Jurma, şi Florentina Mirică
» Persoanele fizice se pot înscrie în Programul Rabla pentru Electrocasnice
» Programul de lucru al Poştei Române în perioada sărbătorilor de iarnă
» CCR îi dă câștig de cauză lui Dăncilă în conflictul cu Iohannis pe tema remanierii

Publireportaj

» Comuna Ţuglui se dezvoltă cu fonduri europene
» Investiţii de 2,3 milioane de euro în Gângiova
» Comunicat de presă: Investiţii comune în domeniul situaţiilor de urgenţă în cadrul Consiliului Judeţean Olt şi Municipalităţii Dolna Mitropolia, Bulgaria”
» Comunicat de presă: Achizitie utilaje pentru dezvoltarea societatii BOMARTEN SRL

Dolj

» Vacanţe cu 25 la sută mai ieftine, prin ofertele „Early Booking“
» Nouă elevi olimpici internaţionali din Dolj vor fi premiaţi
» Expoziţia anului la Muzeul Olteniei
» Nu consumaţi carne de porc netestată!
» Proprietarii de câini periculoși, verificaţi de poliţişti
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Un strop de bucurie, oferit din bunătatea oamenilor
» Craiova: An nou, povești noi, speranțe noi în 2019 la Colibri

Gorj

» Meniu de Sărbători pentru beneficiarii din centrele sociale ale primărie
» Permanenţă la prefectură în perioada liberelor de Crăciun şi de Anul Nou
» Peste 500 de colindători la Alaiul obiceiurilor de iarnă
» Un tânăr cu Parkinson a devenit Master în matematică
» Campanie împotriva folosirii blănurilor naturale
» Mii de turişti sunt aşteptaţi de Sărbători la Rânca

Mehedinţi

» Minor lovit de maşină pe o stradă din Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Vâlcea: Trei răniţi într-un accident rutier la Racoviţa
» (GALERIE FOTO) Râmnicu Vâlcea: O zi plină pentru ajutoarele lui Moş Crăciun
» Recomandări pentru sărbători în siguranţă
» Vâlcea: Persoană bănuită de furt şi conducere fără permis, depistată de poliţişti

Sport

» Fotbalul Doljean şi-a desemnat superlativele anului 2018
» Guşatu are aşteptări mari de la CSO Filiaşi
» ISJ Dolj a anunţat Gala Sportului Şcolar – ediţia 23
» Fotbal / Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, în Liga I

Sanatate

» Cum să nu te îngrași de Sărbători
» Fructele deshidratate conțin o multitudine de vitamine
» Beneficiile consumului de stafide

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Israelul vrea să fie a patra țară din lume care ajunge pe Lună
» Scrisori pentru Moș Crăciun, vechi de peste 100 de ani
» Program Inspire Mercur, VIP Electroputere şi Colours Cinema 21 – 27 decembrie

Top