Pieton mort după ce a fost lovit de două autoturisme

Bărbatul de 62 de ani a murit pe loc după ce a fost lovit de două autoturisme
Autori


Accident teribil pe DN 6, la ieşire din municipiul Craiova, în apropierea supermarketului Selgros. Un bărbat, de 62 de ani, din comuna doljeană Întorsura, a fost ucis pe loc, miercuri seară, după ce a fost lovit în plin de două autoturisme Volkswagen care circulau dinspre Craiova către Caracal.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, bărbatul s-a angajat în traversarea drumului de pe partea opusă a supermarketului Selgros, iar când a ajuns pe banda a doua a sensului de mers Craiova – Caracal, a fost lovit în plin de un autoturism Volkswagen, condus de o femeie de 36 de ani, din comuna Cârcea. Ulterior, pietonul a fost proiectat pe prima bandă a drumului, unde a fost lovit de un alt autoturism, tot un

Volkswagen, care era condus în aceeași direcție de un șofer, de 33 de ani, din Coșoveni.

La locul accidentului a fost trimisă o ambulanţă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 62 de ani, care a decedat pe loc.

Oamenii legii au stabilit, după primele cercetări, că bărbatul s-a angajat neregulamentar în traversarea DN 6, dar şi că acesta purta haine închise la culoare, aşa că nu a fost observat la timp de şoferiţa de 36 de ani. Mai mult decât atât, în acea zonă drumul este slab iluminat.


Mai trebuie spus că, în cursul zilei de miercuri, poliţiştii de la Rutieră au efectuat o acţiune în trafic tocmai pentru disciplinarea celor care traversează prin locuri nepermise şi fără să se asigure. În urma acţiunii, poliţiştii au aplicat 209 sancţiuni contravenţionale, din care 139 au fost aplicate pietonilor. Valoarea totală a amenzilor a fost de peste 21.000 de lei.

Traversarea neregulamentară, principala cauză a accidentelor de circulaţie

Potrivit poliţiştilor doljeni, numărul accidentelor rutiere grave a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie este ceva mai mic. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 13 decembrie 2017, în judeţul Dolj au fost înregistrate 248 de accidente grave, soldate cu 72 de morţi şi 220 de răniţi grav. Anul acesta, în aceeaşi perioadă, numărul accidentelor rutiere a fost de 252, iar numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa a fost de 61. În 2018, numărul persoanelor rănite grav este tot 220, ca şi anul trecut.

Oamenii legii spun că, anul acesta, traversarea neregulamentară a pietonilor a fost principala cauză a accidentelor de circulaţie. „Anul trecut, prima cauză generatoare de accidente era viteza excesivă, neadaptată condițiilor de trafic. Anul acesta, până în prezent, cauza cu cel mai mare impact în producerea accidentelor a fost traversarea neregulamentară a drumurilor de către pietoni. Alte cauze importante în producerea accidentelor în perioada analizată au fost neacordarea priorității atât pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, cât și autovehiculelor care circulă pe drumuri cu prioritate, și viteza excesivă, neadaptată condițiilor de trafic“, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 14 decembrie 2018

Actualitate

» Situaţia înainte de Crăciun. Pesta porcină africană evoluează în 296 localităţi, cu 1.136 focare. Despăgubirile au ajuns la 236,5 mil. lei
» Inspecţia judiciară scoate la concurs 23 de posturi de inspectori judiciari
» Tensiuni în Balcani. Serbia evocă posibilitatea unei intervenţii militare în Kosovo. NATO face apel la calm
» Alertă de avalanşe. Risc însemnat la altitudini de peste 1.800 de metri
» Vrei să-ţi schimbi furnizorul de energie şi gaz? De azi, ENEL a deschis primul său magazin din Craiova
» O trăsură cu cai ce „încerca să iasă din mormânt“, descoperită de arheologi
» Liberalii vor ca apa meteorică să fie plătită din buget
» Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May
» Aplicația pentru înscrierea în Start-Up Nation 2018 se poate testa de vineri până duminică
» Camera Reprezentanților din Congresul SUA a adoptat Rezoluția prin care se sărbătorește ”Centenarul Marii Unirii a României din 1918”
» Ucenicia la locul de muncă și stagiul profesional – măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă
» Traversarea cu feribotul, întreruptă temporar între Bechet şi Oreahovo
» Românii mai au la dispoziție încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR
» Consiliul UE cere României să aplice recomandările MCV
» Primăriile vor primi bani pentru plata cheltuielilor curente

Publireportaj

» Creativitate şi stil la „Coolhunting afFAIRs”

Dolj

» Un sfert din pensionarii doljeni primesc pensia minimă
» Patru Ford Ecosport cu tracţiune integrală, la scara Primăriei Craiova
» De astăzi se zboară spre Bruxelles, de pe Aeroportul Craiova
» Cartea „Reflexii şi documentări la 100 de ani de la Marea Unire“, lansată la Biblioteca Judeţeană
» Wielpütz Automotive din Germania renunță la fabrica din Craiova
» Se închid gazele pe mai multe străzi din Filiaşi
» Tramvaiele din Craiova au reintrat în funcţiune
» Tramvaiele din Craiova nu circulă din cauza unei pene de curent
» Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Craiova, în pană de curent de câteva ore
» Gazeta de Sud, premiată de FNGCIMM
» Fermierii sunt sprijiniţi de FNGCIMM să cumpere terenuri agricole
» Craiova: Compania Magna, alături de Gazeta de Sud în campania umanitară pentru copiii abandonaţi
» Crăciunul, sărbătorit la Grădiniţa Pinocchio din Craiova
» Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa: „Deocamdată e de preferat ca spitalul regional să rămână în seama Ministerului Sănătăţii“
» De mâine se va putea zbura spre Bruxelles, de pe Aeroportul Craiova
» Craiova: Poliţiştii rutieri au sancţionat şoferii care nu acordă prioritate pietonilor
» Dolj: Acţiune pentru combaterea activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificație”
» Dolj: Prejudiciu recuperat de la persoane bănuite de furt
» Craiova: Reţinut după ce a fost prins în flagrant de poliţişti
» Centrul „Sfântul Nicolae” din București al Arhiepiscopiei Craiovei organizează serbarea „Ceata Colindătorilor”

Gorj

» Gorj: Accident rutier cu trei victime la Tismana
» Gorj: Razii la comercianții de cherestea
» Cod Portocaliu de ninsoare pentru judeţele Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea
» Gorj: Un bărbat a ajuns în arest pentru furtul unei biciclete

Olt

» (Video) Șeful Casei de Pensii Olt, acuzat că animalele lui de pază i-ar fi omorât vecinului șapte animale
» Olt: Tineri prinși cu materiale pirotehnice, parfumuri și țigări de contrabandă în valoare de aproape 13.500 de lei
» Americanii au inaugurat creșa construită la Caracal cu 350.000 dolari
» (Video) Olt: Accident în lanț la ieşirea din Balş
» Prins în timp ce bracona în Olt

Mehedinţi

» Aproape 200 de locuri de muncă vacante în Mehedinţi

Sport

» DJTS Dolj a premiat performerii (galerie foto)

Magazin

» Shakira, pusă sub acuzare pentru fraudă fiscală în Spania. Vedeta datorează peste 14,5 milioane de euro
» (Galerie foto) Idei inedite pentru aranjare felurilor de mâncare pe masa de Crăciun

Top