Pregătiri pentru demarara ultimelor lucrări la Stadionul Municipal

Noul Stadion va fi gata în vara anului viitor
Autori


Constructorii care au câștigat licitația de finalizare a ultimelor lucrări la noul Stadion Municipal din Târgu Jiu au început pregătirile şi fac verificări pentru a putea derula anumite activităţi specifice. În măsura în care temperaturile permit acest lucru, o parte a lucrărilor chiar pot fi executate. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este vorba de aceeaşi firmă care a executat lucrările de până acum, lucru ce ar trebui să fie un avantaj pentru toată lumea. În mod normal, lucrările care mai sunt de executat ar fi gata în șase luni. Nu se ştie însă ce se va putea face în perioada de iarnă. Se doreşte totuşi ca, până în vara anului viitor, totul să fie gata, iar autorităţile locale să preia arena de la Compania Naţională de Investiţii.

Discuţii pentru plata facturilor


Marcel Romanescu a mai declarat că, în prezent, se poartă discuţii pe marginea facturilor la utilităţi pe perioada în care autoritatea locală nu administrează obiectivul. Este necesar ca în timpul iernii spaţiile din incinta Stadionului Municipal să fie încălzite pentru a nu se degrada. Până acum, investiţia a consumat peste 22 de milioane de euro şi au mai fost alocate de către guvern alte 5 milioane de euro. Mai este de executat o canalizare pluvială, lucrări de amenajare peisagistică şi integrare a obiectivului în zonă. Noul Stadion Municipal va avea o parcare de peste 200 de locuri şi un hotel de 4 stele. Stadionul Municipal va avea o capacitate de peste 12.000 de locuri. Tribunele sunt acoperite, iar noua arenă dispune şi de o pistă modernă de atletism, care va putea să găzduiască şi competiţii internaţionale.


Comenteaza acum

Alte stiri

15 aprilie 2019

Restricţii pe Autostrada A1 pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că, pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, pe sensul Sibiu – Deva (calea 1), între km. 287 – 288 se restricţionează banda de urgență și banda 1, pentru lucrări la ...

Sumarul ediției de miercuri, 12 decembrie 2018

Actualitate

» Pieton ucis de un autoturism, la ieșire din Craiova
» Statele Unite acuză China de piratarea grupului hotelier Marriott, afectând datele a jumătate de miliard de clienți
» Parisul avertizează că nu va exista o renegociere a acordului între Londra şi UE referitor la Brexit
» Consiliul General al Municipiului Bucureşti i-a dat undă verde Gabrielei Firea pentru virarea a încă 10 milioane de lei la Catedrala Mântuirii Neamului
» Pe primul loc în UE: Mai mult de şase din zece tineri români trăiesc în case supraaglomerate
» Teodorovici a anunţat pe cine vor viza, mai mult, controalele Fiscului în 2019
» Moment istoric în explorarea spaţială: sonda Voyager 2 a intrat în spaţiul interstelar
» O fată de 7 ani din India și-a denunțat tatăl la poliție, pentru că a încălcat promisiunea de a-i construi o toaletă
» Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe scara Richter a avut loc în Vrancea
» Ofiţer SPP, găsit împuşcat în Libia
» Judecătoarea Lia Savonea – noul preşedinte al CSM

Interviu

» (VIDEO) Universitatea din Craiova va intra în dublă evaluare

Dolj

» Craiovenii care au obţinut ilegal trei munți nu scapă de pedepse
» Top 10 firme doljene, după cifra de afaceri realizată
» (GALERIE FOTO) Brazi de Crăciun, între 70 şi 2.000 de lei, în Piaţa Centrală
» Unde își petrec craiovenii Sărbătorile de Iarnă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Casa Căsătoriilor din Craiova se transformă în muzeu
» Craiovenii de pe mai multe străzi rămân mâine fără gaze
» Craiova: Se opreşte apa în zona centrală a oraşului
» Primăria Craiova a găsit nereguli grave în mai multe cabinete ale medicilor de familie
» „Astăzi Tu Dăruieşti”, un proiect de ajutorare a familiilor nevoiaşe
» Craiova: Reţinut pentru furturi din locuinţe
» Extrădat din Italia, încarcerat la Craiova

Gorj

» Elevii care vor face practica la CEO vor avea precontracte de angajare
» Sunt gata jumătate din planurile parcelare pentru varianta ocolitoare
» Restanţe la asfaltări pe Drumul Naţional Târgu Jiu – Baia de Aramă
» Licitaţie pentru parcarea de la Mănăstirea Lainici
» Aparat modern de identificare a venelor, donat Secţiei de Pediatrie
» Internet wi-fi gratuit în municipiul Târgu Jiu cu bani de la UE
» Lansarea căţii „Mărturii despre judeţul Gorj în Primul Război Mondial“
» Campionat internaţional de baschet Under 15, la Târgu Jiu
» Gorj: Director interimar la Centrul de la Suseni
» Gorj: Un bărbat a fost rănit după ce mașina în care se afla a intrat într-un cap de pod

Olt

» Doi tineri, prinşi după ce le-au furat telefonele şi banii unor adolescenţi, la Balş

Mehedinţi

» Mehedinţi: Bărbat mort după ce s-a răsturnat cu maşina
» Mehedinţi: Un bătrân şi-a recuperat 4.200 de lei pe care îi pierduse
» Analiza încălzirii municipiului Drobeta Turnu Severin

Sport

» Handbal (f) / România s-a calificat în semifinalele CE din Franța. Update: Diagnostic urât pentru Neagu!
» Moş Crăciun a vizitat juniorii alb-albaştri
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 6-a
» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 6-a
» Tenis / Sorana Cîrstea a ieşit ruşinos din luptă la turneul din Dubai
» Fotbal / Alex Mitriţă, în echipa ideală a etapei a 19-a în Liga I

Sanatate

» Alimente care încetinesc procesul de îmbătrânire
» De ce să mănânci miere iarna
» Singurul hospice din România cu program non stop pentru copii cu boli incurabile funcţionează din donaţii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program Inspire Mercur, VIP Electroputere şi Colours Cinema 14 – 20 decembrie

Top