Acasă Local Dolj Liftiera de la SJU Craiova, la Comisia de disciplină

Liftiera de la SJU Craiova, la Comisia de disciplină

-

Experiența unui craiovean care a mers luni să ofere cadouri și dulciuri pentru copiii de la Secția de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova scoate la iveală alte probleme ale sistemului medical. Victor Mihăescu și un grup de voluntari au încercat să urce plasele cu cadouri la etajul 9 al spitalului. În momentul în care au ajuns în fața liftului, liftiera le-ar fi spus că nu îi lasă să urce dacă nu îi oferă și ei o pungă cu cadouri.

Victor Mihăescu a postat pe o rețea de socializare ceea ce s-a întâmplat:
„Povestea începe cu o ușă de lift la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Încărcați cu 100 de plase cu cadouri și dulciuri pentru copiii de la Secția de Oncologie, împreună cu colegii mei, am așteptat civilizat liftul pentru a urca la etajul 9. Nu din comoditate, ci din cauza greutății plaselor. Liftul ajunge, se deschid ușile și ne urcăm. Din prima secundă când am pus piciorul în lif… a început bătaia de joc și nesimțirea pe care nu am mai întâlnit-o la un asemenea nivel. O să încerc să expun conversația LIFTIEREI cu noi:
– Mie ce mi-ați adus? Ce plasă îmi dați? (Noi am zâmbit, crezând că este o glumă, și am tăcut fâstâciți)
Liftiera, însă, insistă:
– Haideți, nu îmi dați și mie o plasă? Ce, nu știți că de câte ori se vine aici cu cadouri prima plasă se dă la liftieră?
(noi, siderați, lăsăți mască, fără cuvinte)
– Nu știam că așa trebuie… Ce plasă doriți? Din aceasta cu pufuleți? (zice una dintre colegele mele… în glumă)
– Nu, nu… Nu cu pufuleți. Păi ce, nepoții mei mănâncă pufuleți? Sunt de familie bună, ce mama dr..

Între timp ajunge liftul la etajul 9 și coborâm unul câte unul pe lângă „duamna“ care stătea pe scaun și se uita sfidător la noi că nu i-am dat nimic. Apoi, nu a îndurat-o inima, și ne-a aruncat ultimele vorbe:
– Sper să nu vă mai întoarceți să mergeți cu acest lift cât sunt eu aici…Nesimțire…
Ușile s-au închis….“.

Manager SJU Craiova: „Toate datele vor fi analizate de Comisia de disciplină“

În urma acestui incident, conducerea spitalului s-a autosesizat. Ieri, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Eugen Georgescu, a declarat că liftiera va ajunge în faţa Comisiei de disciplină. Managerul a discutat și cu liftiera, care a pus totul pe seama unei glume.
„Am vorbit cu doamna și spune că a fost o glumă. Am rugat-o să facă și o notă scrisă, astfel încât să putem face o anchetă în acest caz.
Am sunat și la compania Ford, am lăsat numărul de telefon acolo pentru ca domnul inginer, care a sesizat problema în mod public, să mă sune şi să vină şi dânsul să ne relateze întâmplarea, în scris, ca să putem analiza și lua măsuri. Toate datele vor fi analizate de Comisia de disciplină. Dacă lucrurile s-au întâmplat așa cum au fost povestite în mediul on-line nu avem nevoie de asemenea oameni aici și o să luăm măsuri“, a declarat dr. Eugen Georgescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova.

Cititorii GdS s-au arătat extrem de revoltați de situația petrecută la cel mai mare spital din Oltenia.
„De fiecare dată este așa. Ca să urci cu liftul trebuie să bagi zece lei în buzunar astfel, ce credeți, o luați pe scări. Și dacă ești internat, la fel se procedează. Trebuie să dai dacă vrei să cobori sau să urci….“, spune o cititoare GdS

„Acesta este sistemul de sănătate românesc. Nimic nu s-a schimbat. Nimeni nu este obligat să dea nimic nimănui, nici șpagă, nici cadouri, nimic!“, spune alt cititor.

„Despre ce vorbim. Eram operată (cezariană) de trei – patru zile și mergeam la bebe la terapie intensivă cu lăptic și a refuzat mereu să mă ia. A trebuit să urc pe scări opt etaje, pe motiv că nu eram însoțită de asistentă și alte motive, dar în lift erau fel și fel de persoane, care probabil i-au dat plăsuța sau cafeluța. Sunt ferm convinsă că este vorba de aceeași «doamn㻓, spune o altă cititoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

Vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în Germania

Vaccinarea antirujeolică devine obligatorie, în Germania, în grădiniţe şi şcoli începând de la 1 martie 2020. Bundestagul german (camera legislativă inferioară) a...