Directorii mai au puţin timp să cheltuiască sumele primite pentru şcoli

În unele şcoli continuă anumite lucrări
Autori


Unităţile de învăţământ din Târgu Jiu s-au ales cu fonduri nesperate pe final de an. Directorii de şcoli au trimis primăriei referate cu necesarul de materiale şi de echipamente şi toate au fost aprobate. La nivelul primăriei au existat fonduri disponibile, iar acestea au fost orientate cu prioritate către unităţile de învăţământ. Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că are certitudinea că directorii vor reuşi să cheltuiască fondurile primite. Acestea pot fi cheltuite doar în actualul an financiar. „Am discutat cu fiecare în parte şi au garantat că este timp să fie cheltuite sumele pe care le-au cerut şi pe care le-au şi primit. Este vorba, în general, de achiziţii de echipamente şi nu de lucrări sau chestiuni de acest gen. Or ei au spus că în mod cert vor cumpăra ceea ce şi-au propus“, a spus Marcel Romanescu.

Fiecare ştie de ce are nevoie şcoala


Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că finanţarea unităţilor de învăţământ reprezintă o prioritate pentru mandatul său. Edilul a spus că prin repartizarea directă a banilor are loc şi o responsabilizare a şefilor de şcoli, iar aceştia vor cheltui în mod transparent fondurile primite. Romanescu îşi doreşte ca, până în 2020, majoritatea problemelor din şcolile din Târgu Jiu să fie rezolvate. „Şcolile sunt o prioritate pentru mine pentru că provin din învăţământ şi vreau să investim cât mai mult în acest domeniu de activitate, pentru binele elevilor şi al cadrelor didactice. Sper ca în următorii doi ani să rezolvăm şi restul problemelor de la toate şcolile pe care le avem în administrare“, a declarat primarul din Târgu Jiu.


Comenteaza acum

Alte stiri

17 ianuarie 2019

Gorj: Ministrul Energiei ajunge la prânz la Târgu Jiu

Ministrul Energiei, Anton Anton, va ajunge în jurul orei 12,00 la Târgu Jiu, pentru a participa la negocierile dintre sindicate şi administraţie, pe tema creşterilor salariale. Carierele miniere sunt blocate de o săptămână. Anton Anton va sosi ...

Sumarul ediției de miercuri, 12 decembrie 2018

Actualitate

» Pieton ucis de un autoturism, la ieșire din Craiova
» Statele Unite acuză China de piratarea grupului hotelier Marriott, afectând datele a jumătate de miliard de clienți
» Parisul avertizează că nu va exista o renegociere a acordului între Londra şi UE referitor la Brexit
» Consiliul General al Municipiului Bucureşti i-a dat undă verde Gabrielei Firea pentru virarea a încă 10 milioane de lei la Catedrala Mântuirii Neamului
» Pe primul loc în UE: Mai mult de şase din zece tineri români trăiesc în case supraaglomerate
» Teodorovici a anunţat pe cine vor viza, mai mult, controalele Fiscului în 2019
» Moment istoric în explorarea spaţială: sonda Voyager 2 a intrat în spaţiul interstelar
» O fată de 7 ani din India și-a denunțat tatăl la poliție, pentru că a încălcat promisiunea de a-i construi o toaletă
» Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe scara Richter a avut loc în Vrancea
» Ofiţer SPP, găsit împuşcat în Libia
» Judecătoarea Lia Savonea – noul preşedinte al CSM

Interviu

» (VIDEO) Universitatea din Craiova va intra în dublă evaluare

Dolj

» Craiovenii care au obţinut ilegal trei munți nu scapă de pedepse
» Top 10 firme doljene, după cifra de afaceri realizată
» (GALERIE FOTO) Brazi de Crăciun, între 70 şi 2.000 de lei, în Piaţa Centrală
» Unde își petrec craiovenii Sărbătorile de Iarnă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Casa Căsătoriilor din Craiova se transformă în muzeu
» Craiovenii de pe mai multe străzi rămân mâine fără gaze
» Craiova: Se opreşte apa în zona centrală a oraşului
» Primăria Craiova a găsit nereguli grave în mai multe cabinete ale medicilor de familie
» „Astăzi Tu Dăruieşti”, un proiect de ajutorare a familiilor nevoiaşe
» Craiova: Reţinut pentru furturi din locuinţe
» Extrădat din Italia, încarcerat la Craiova

Gorj

» Elevii care vor face practica la CEO vor avea precontracte de angajare
» Sunt gata jumătate din planurile parcelare pentru varianta ocolitoare
» Restanţe la asfaltări pe Drumul Naţional Târgu Jiu – Baia de Aramă
» Licitaţie pentru parcarea de la Mănăstirea Lainici
» Aparat modern de identificare a venelor, donat Secţiei de Pediatrie
» Internet wi-fi gratuit în municipiul Târgu Jiu cu bani de la UE
» Lansarea căţii „Mărturii despre judeţul Gorj în Primul Război Mondial“
» Campionat internaţional de baschet Under 15, la Târgu Jiu
» Gorj: Director interimar la Centrul de la Suseni
» Gorj: Un bărbat a fost rănit după ce mașina în care se afla a intrat într-un cap de pod

Olt

» Doi tineri, prinşi după ce le-au furat telefonele şi banii unor adolescenţi, la Balş

Mehedinţi

» Mehedinţi: Bărbat mort după ce s-a răsturnat cu maşina
» Mehedinţi: Un bătrân şi-a recuperat 4.200 de lei pe care îi pierduse
» Analiza încălzirii municipiului Drobeta Turnu Severin

Sport

» Handbal (f) / România s-a calificat în semifinalele CE din Franța. Update: Diagnostic urât pentru Neagu!
» Moş Crăciun a vizitat juniorii alb-albaştri
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 6-a
» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 6-a
» Tenis / Sorana Cîrstea a ieşit ruşinos din luptă la turneul din Dubai
» Fotbal / Alex Mitriţă, în echipa ideală a etapei a 19-a în Liga I

Sanatate

» Alimente care încetinesc procesul de îmbătrânire
» De ce să mănânci miere iarna
» Singurul hospice din România cu program non stop pentru copii cu boli incurabile funcţionează din donaţii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program Inspire Mercur, VIP Electroputere şi Colours Cinema 14 – 20 decembrie

Top UploPorn.com (ul.to) - Download Porn HD RGPorn.com - Free Porn Downloads