10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSărbătoare pe pârtie la Rânca

Sărbătoare pe pârtie la Rânca

Pârtia din Rânca a fost deschisă în weekend

Mii de turişti s-au aflat la Rânca la finalul săptămânii trecute, în minivacanţa de Ziua Naţională. Temperaturile au fost scăzute, iar zăpada nu s-a mai topit pe pârtia principală. Chiar de Ziua Naţională a fost frig, însă senin, iar soarele i-a încălzit pe turiştii care au ieşit în număr mare pe pârtia principală din staţiunea montană. Peste 5.000 de turişti s-au aflat în total în zona Rânca în perioada minivacanţei de Ziua Naţională. Aceştia au profitat de zăpadă şi de faptul că pe pârtia 1 s-au putut practica sporturi de iarnă. Unii au încercat să şi schieze, însă salvamontiştii au avertizat că este destul de periculos dacă pe pârtie nu este un strat consistent de zăpadă. Sute de copii şi adulţi au mers însă la săniuş şi s-au bucurat de prima zi de iarnă şi de peisajele feerice din staţiunea aflată la poalele munţilor Parâng.

Bucate tradiţionale

Turiştii care au urcat la Rânca au avut parte de o primire specială din partea unităţilor de cazare care au în dotare şi restaurante. Pe fiecare masă au fost aşezate bucate tradiţionale, precum sarmale cu piftie sau fasole cu ciolan şi cârnaţi. Nu au lipsit plăcintele și dovleacul copt. Ţuica şi vinul fiert au fost, de asemenea, de nelipsit, şi au întregit meniul tradiţional: „A fost foarte bine pentru prima zi calendaristică de iarnă. Sigur că iarna a venit în Rânca acum o lună, dar minivacanţa de Ziua Naţională este un barometru pentru restul sezonului. Urmează un alt vârf de turişti de Crăciun şi de Anul Nou şi apoi vacanţa de iarnă. Apoi vom depinde de cât de multă zăpadă vom avea în februarie şi martie. Poate şi în aprilie. Cert este că lumea s-a simţit bine la deschiderea sezonului de iarnă în Rânca. Fiecare s-a pregătit cum se cuvine pentru ca oamenii să se simtă bine şi să aibe motive să revină la Rânca. Sigur că principalul motiv pentru care ajung în staţiune este zăpada“, a declarat Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei concesionarilor din Rânca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS