Un tată luptă cu boala pentru a fi alături de fetiţa lui



Se spune că viaţa nu îţi dă mai multe greutăţi decât poţi să duci. Dar pentru un craiovean, de doar 37 de ani, încercarea la care îl supune acum viaţa este atât de grea încât nu va reuşi fără ajutorul oamenilor cu suflet mare. O fire mereu pusă pe glume, cu o poftă de viață copleşitoare, Seba, aşa cum îi spun prietenii, a aflat de curând că uneori există lucruri care îți pot fura zâmbetul.

A fost diagnosticat, pe 29 octombrie, cu o boală cruntă: leucemie acută cu celule T. De atunci a început să se zbată, alături de familia lui, pentru a reuşi să iasă învingător din bătălia cu boala, mai ales pentru fetiţa lui de cinci ani. Au urmat nenumărate vizite la medici din Bucureşti, biopsii, analize amănunţite. Totul a început cu nişte ganglioni care i-au apărut pe gât şi pe picioare. Însă, iniţial, veştile au fost bune. A mers la control, iar după ce i-au făcut biopsia, medicii i-au spus că nu ar fi celule canceroase. Însă, speriat de gândul că în familia lui există antecedente ale acestei boli, a decis să trimită analizele la un laborator din Franţa. Rezultatul a fost devastator. Sebastian a aflat că suferă de o formă agresivă de leucemie. Din acel moment, timpul a devenit pentru el cel mai mare duşman, pentru că boala nu aşteaptă şi îi afectează organismul pe zi ce trece mai mult. Pentru Seba, aceasta nu a fost singura încercare. În urmă cu câţiva ani, el a aflat că are o afecţiune gravă. „Din păcate, soţul meu are şi sindromul Crohn. Am tratat această boală şi ea intrase în remisie, însă, din păcate, el a avut imunitatea foarte scăzută şi i s-a activat acest virus al leucemiei. Suntem într-o situaţie disperată, pur şi simplu refuz să cred că el trece prin aşa ceva. Dar el spune că este puternic şi că va lupta cât de mult va putea, mai ales pentru fetiţa noastră“, a declarat Alina, soţia lui Sebastian. Iar lupta lui Seba este îngreunată şi mai mult de faptul că tratamentul de care are nevoie se găseşte greu în România, iar operaţia de transplant costă foarte mult. Tânărul are nevoie de bani în acest război al supravieţuirii.

50.000 de euro, banii necesari pentru transplant

Lui Sebastian i s-a prescris un tratament antiviral, pe care trebuie să îl urmeze la Spitalul Fundeni din Bucureşti, timp de şase luni, alături de alte proceduri, pentru ca organismul să fie pregătit de un transplant de măduvă, pentru care a fost deja trecut pe lista de aşteptare. Tratamentul costă în jur de 8.000 de lei lunar şi este decontat de CNAS. Însă, după această perioadă, va urma transplantul de măduvă, operaţie care costă enorm, iar familia lui nu poate susţine financiar o asemenea sumă. Este vorba de 50.000 de euro. „E foarte greu, mie încă nu îmi vine să cred că despre soţul meu este vorba. De când am aflat de această boală, am fost îngroziţi. Nu avem altă şansă de a strânge banii pentru operaţie decât cu ajutorul oamenilor care ne înţeleg durerea şi care vor să fie alături de noi. Sperăm din suflet ca acest tratament să funcţioneze, iar organismul lui să fie suficient de rezistent ca să poată face transplant. Vom face tot ce putem ca să reuşim“, a mai povestit Alina.

Acum, Sebastian este la Bucureşti, pentru tratamentul zilnic.

Toţi oamenii care vor să îi dea lui Seba posibilitatea de a-şi vedea micuţa crescând, pot să îl ajute donând în unul dintre aceste conturi:


RO06RNCB0134068168390002, cont în lei,

pe numele Sabău Gabriela Alina

RO49RNCB0134068168390004, cont în euro,

pe numele Sabău Gabriela Alina



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 29 noiembrie 2018

Actualitate

» Corina Creţu propune o întâlnire la nivel înalt, la Bruxelles, pentru deblocarea proiectului laserului de la Măgurele
» Ministrul german de externe face apel la efectuarea de ”paşi concreţi” pentru detensionarea relaţiilor ruso-ucrainene
» Iohannis despre numirile de miniştri: PSD nu poate să îmi dea niciun ultimatum; după 1 Decembrie voi analiza
» Iohannis: Am luat act cu stupefacţie de propunerea lui Teodorovici de a-i sechestra pe români în interiorul ţării
» De frica posibilelor huiduieli, Liviu Dragnea nu are curajul să iasă în public nici măcar de Centenar: ”Medicul nu-i recomandă să stea în frig atâtea ore”
» Gorj: Zeci de polițiști au donat sânge
» Centenarul Marii Uniri, sărbatorit la Colegiul Naţional “Ştefan Velovan”
» INS: Sărăcia în România este foarte profundă. Avem 4,6 milioane de români săraci. Moldova și Oltenia sunt regiunile cele mai afectate
» Oficialii de la Kremlin anunţă întâlnirea Trump – Putin pe 1 decembrie
» Premierul Dăncilă: Introducem salariul minim brut lunar în Construcții de 3000 de lei. Cadrele didactice vor primi anual două salarii brute în plus
» #TeleormanLeaks – Brazilia din Valiză – noi dezvăluiri ale Rise Project despre relaţia dintre Dragnea şi directorul Tel Drum
» Dăncilă, primită la Alba Iulia de protestatari care i-au strigat „Demisia! Rușine să vă fie!”
» Craiovean reţinut de poliţişti după ce şi-a ameninţat părinţii
» Un fost boxer din America a mărturisit că a omorât 90 de femei. El ar putea fi cel mai sângeros criminal în serie din SUA
» Sfântul Andrei este sărbătorit mâine. Iată ce superstiţii există în România în această zi
» ANM: Vreme deosebit de rece, zăpadă şi vânt puternic

Publireportaj

» ALDE DOLJ – ZECE DOLJENI DE NOTA 100
» Băileştenii care au contribuit la Marea Unire
» În fiecare iarnă, energia pe bază de cărbune susţine siguranţa sistemului energetic naţional

Dolj

» (Galerie foto) Inuagurare cu fast la Işalniţa
» Corurile colegiilor centenare, reunite în centrul Craiovei
» (Galerie foto) Începând din această seară, Termo dă căldură şi asociaţiilor cu mari datorii
» Craiova: Concurs de afișe „Reciclăm pentru natură“ pentru liceeni
» Dolj: Fetiţa de 5 ani, accidentată la Izvoare, a murit
» Transportatorii doljeni prinşi în ilegalitate, amendaţi cu aproximativ 20.000 de lei
» Amenzi de peste 1,8 milioane de lei, la nivel naţional
» Program INSPIRE Cinema Craiova Mercur, în săptămâna 30 noiembrie – 06 decembrie
» Programul zilei de 1 decembrie la Craiova
» (VIDEO+GALERIE FOTO) Prima ninsoare serioasă în Craiova, primele probleme

Gorj

» Consiliul Județean Gorj, pregătit să primească 4.000 de colindători
» Gorj: Adolescent anchetat pentru furtul unui telefon mobil
» Gorj: Un tânăr a scăpat cu viaţă după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren
» Gorj: Doi saci cu peşte, confiscaţi de poliţie
» Gorj: Protest spontan la Cariera Lupoaia
» Gorj: 32 de utilaje de deszăpezire au acţionat pe drumurile naţionale

Olt

» Olt: Veterinarii au început sacrificările, azi, la Rusănești. Ferma primarului, prima vizată

Mehedinţi

» Mehedinţi: Avansări în grad, diplome și felicitări pentru jandarmi de Ziua Națională a României

Vâlcea

» Vâlcea: O femeie şi un bărbat cu mandate de arestare, ridicaţi de poliţie
» Restricţii de circulaţie în Râmnicu Vâlcea, de 1 decembrie

Sport

» Fotbal / CCA a stabilit brigăzile care vor arbitra formaţiile doljene din C3
» Fotbal / Tricolorilor Under 17 nu le-a priit în Bănie. Au pierdut şi meciul doi cu Serbia U17
» Fotbal / Devis Mangia a anunţat că Pigliacelli şi Fedele vor continua cu „U“ Craiova. Vezi conferinţa de presă!
» Volei (m) / Craiovenii nu o subestimează pe CSM Câmpia Turzii. Vezi programul etapei şi clasamentul!
» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 5-a:
» Fotbal / Alex Mitriţă, nominalizat la „jucătorul anului“. A apărut şi Premiul „Ilie Balaci“ la Gala Fotbalului Românesc
» Handbal (f) / EURO 2018: România se bate în Franţa pentru o clasare în elită

Bani & Afaceri

» Barilul de petrol WTI, cel mai mic preţ din octombrie 2017

Magazin

» Rocky Balboa, celebrul pugilist interpretat de Sylvester Stallone, dispare din cinematografie
» Reţeta zilei: Frittata cu parmezan

Top