12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEconomia la fondul de salarii din CEO va fi acordată în decembrie

Economia la fondul de salarii din CEO va fi acordată în decembrie

Economia la fondul de salarii din Complexul Energetic Oltenia va fi analizată la începutul lunii decembrie. Potrivit lui Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, există deja o economie la fondul de salarii, după cum a făcut public administraţia colosului energetic. Sumele care sunt în plus la fondul de salarii vor fi împărţite minerilor şi energeticienilor. Acest lucru se va întâmpla în luna decembrie. Tot în luna decembrie, până pe 4, va ajunge în posesia salariaţilor şi prima de Crăciun. Este vorba de suma de 1.100 de lei. Aceasta va fi acordată sub formă de tichete-cadou. Este de aşteptat ca şi economia la fondul de salarii să fie în jurul sumei de 1.000 de lei, după cum au precizat reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie, semnatară a contractului colectiv de muncă la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Pierderi pe anul 2018

Complexul Energetic Oltenia nu va mai trece prin situaţia de anul acesta, cel puţin în ceea ce priveşte vânzările. Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Dumitru Pârvulescu, liderul FNME, este de părere că faptul că s-a reuşit vânzarea producţiei pentru șase grupuri enegretice este un semnal pozitiv. Cu toate acestea, în 2018 se estimează pierderi de 975 de milioane de lei. Pierderile ar fi cauzate de costul foarte mare cu certificatele de CO2. Complexul Energetic Oltenia are 13.000 de salariaţi, care aşteaptă o creştere a lefurilor care să acopere măcar inflaţia. Rămâne de văzut dacă va fi posibil. În acelaşi timp, un raport al Corpului de Control al ministrului energiei arată că anul trecut au fost achiziţionate certificate la un preţ foarte mare. Suma stabilită ca posibil prejudiciu este de 40 de milioane de euro. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a precizat că nu avea cum să estimeze o creştere de trei ori a preţului la certificatele de CO2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS