6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAbandonaţi printre străini

Abandonaţi printre străini

Indiferent dacă vorbim de abandon, neglijență sau orice formă de abuz, pe copiii abandonați cuvintele îi dor, îi rănesc și îi doboară, iar gesturile sperie, smulg lacrimi și lasă urme adânci. În județul Dolj sunt peste 400 astfel de copii, numiți generic copii instituționalizați, pedepsiți pentru ceva ce nu au făcut.

Lăsați singuri în această lume mare, sufletele lor adună durere și răni de neînchipuit, greu de vindecat. Își ascund chipul ca să nu li se vadă tristeţea. Pentru unii dintre ei, visele în care încă nu s-au născut sunt cele mai frumoase pe care le-au avut vreodată, iar visele în care sunt iubiți și ținuți strâns la pieptul părinților sunt mult prea dureroase și greu de imaginat.
Aceste suflete triste nu cunosc mâna caldă a mamei pe creştet, pentru a le da siguranţa de care au nevoie, şi nici mâna fermă a tatălui, pe spate, pentru a le da curaj. Îşi trăiesc fiecare suferinţă în singurătatea lor aşa cum pot, printre străini şi părinţi închiriaţi. „Asistenţa maternală a apărut la noi din dorinţa de a îngriji copiii într-un sistem familial, astfel că primii asistenţi maternali au apărut undeva după 1997, când s-a înfiinţat şi Direcţia pentru Protecţia Copilului. În prezent sunt 270 în tot judeţul. Noi încercăm să oferim îngrijire de tip alternativ într-un mediu familial la peste 400 de copii. Orice copil care este abandonat pe stradă, în spital, abuzat, neglijat, care are nevoie de o astfel de îngrijire într-un mediu de tip familial, va veni în sistemul de asistenţă maternală. Cum spune şi legea, copilul sub 0-3 ani nu are voie să fie instituţionalizat într-o altă formă decât în asistenţă maternală, excepţie face copilul care are nevoie de îngrijire medicală specializată, iar pentru asta avem un centru pentru copilul mic cu handicap sever“, spune Iuliana Popescu, şefa Centrului de Servicii de Asistenţă Maternală.

Primul pas – asistentul maternal

Aceşti copii născuţi din scuzele părinţilor care odată căzuţi nu au ştiut să se ridice, reuşesc să îşi adune puterile prin drama lor şi să-şi continue drumul către fericirea după care tânjesc. E în firea omului să facă acest lucru dacă prezentul nu îl mulţumeşte şi nu-i aduce împlinire. El va simți nevoia proiectării unui viitor în care speră că va simţi fericirea. Însă pentru copiii instituţionalizaţi drumul către o viaţă normală este lung şi anevoios, uneori poate chiar imposibil. „Copilul care are nevoie de ajutor va intra în asistenţă maternală în momentul în care noi identificăm un asistent conform cu nevoile lui, care să fie cât mai aproape de domiciliul părinţilor copilului, în ideea menţinerii ulterioare a relaţiilor cu aceştia. Asistentul maternal, în urma unei potriviri teoretice, este chemat la sediul direcţiei. Se prezintă toată problematica copilului şi îşi exprimă acordul pentru a primi copilul în grijă. Se întocmeşte în funcţie de situaţie o dispoziţie a directorului, în regim de urgenţă dacă situaţia o impune, sau instanţa, printr-o sentinţă, propune plasarea copilului la asistentul maternal. După ce ajunge la asistentul maternal, copilul poate sta sub protecţie pâna la 18 ani, cu posibilitatea de prelungire pâna la 26 dacă îşi continuă studiile şi conform cu ceea ce spune legea actuală. În această perioadă, încercăm ca asistentul maternal să-i ofere copilului nu numai îngrijire, ci şi o includere în comunitate, includerea lui în şcoală, grădiniţă în funcţie de situaţie, participarea lui la diferite activităţi şcolare şi extraşcolare până la identificarea talentelor acestora şi susţinerea pentru viitor“, explică Iuliana Popescu.

Mai „mame“ decât cele care i-au născut

Asistentele maternale încearcă să umple golul creat de absența mamei şi să protejeze fiecare copil pe care îl au în grijă. O femeie cu ochii calzi şi blânzi ne invită în casa în care a adăpostit, îngrijit şi iubit 14 suflete condamnate la uitare. „De 13 ani fac acest lucru. Iubesc tare mult aceşti copii, sunt şi ei mici suflete necăjite, care au nevoie de iubire. Am crescut până acum 14 copii, cel mai mic avea 18 zile, era o mână de om, şi cel mai mare avea 12 ani. Unii dintre ei au stat mai mult, alţii mai puțin – nouă luni, un an, şase ani. Pe unul dintre băieţii mei îl am de la trei luni, iar acum împlineşte 16 ani. E o mare bucurie să îi vezi crescând şi râzând. O parte dintre ei au fost adoptaţi de familii iubitoare, iar unul a fost reintegrat în familie. E tare greu să mă despart de ei, pe toţi îi consider copiii mei, dar dacă ştiu că ei sunt bine, hrăniţi, îngrijiţi şi iubiţi, atunci îmi e şi mie bine. Ţin legătura cu toţi copiii mei, vin ei la noi sau mergem noi la ei. Acum am doi băieţi frumoşi şi inteligenţi, unul de 16 ani şi altul de 15 ani“, ne povesteşte cu ochii în lacrimi cea care a ţinut locul a 14 mame.
Pentru cei doi băieţi, grijile nu mai sunt o problemă. Visează şi sunt fericiţi. Cuvântul „mamă“ nu le este străin. „Amândoi învaţă foarte bine, le şi place să înveţe. Unul este elev în clasa a X-a la Colegiul «Ştefan Odobleja» şi îi place foarte mult desenul tehnic, vrea să urmeze ceva în acest domeniu, iar celălalt este la Liceul Teologic Adventist, vrea să ajute la rândul lui copiii, de aceea îşi doreşte să meargă pe asistenţă socială. Îi place foarte mult şi informatica, dar el are nişte probleme şi nu poate sta prea mult în faţa calculatorului. El mi-a spus «Mami, dacă nu pot pe IT, voi merge pe asistenţă socială »“, continuă să povestească mama, mândră de cei doi copii ai ei.
Băieţii intră puţin sfioşi în cameră, dar prind curaj atunci cand se aşază lângă mama lor. „Mie îmi place informatica, îmi mai place şi biologia, şi cunoştinţele biblice. E foarte uşor să învăţ la ele, am note mari. Vreau să devin asistent maternal. Mie nu îmi place să mă joc pe calculator sau pe telefon, însă îmi place să instalez programe“, povesteşte unul dintre ei, zâmbind şi sigur pe el. „Mie cel mai mult îmi place desenul tehnic, dar îmi mai plac şi româna şi engleza. Vreau să urmez cursurile facultăţii de electromecanică. Cel mai bine mă simt atunci când fac sport cu prietenii mei. Joc fotbal cel mai mult, dar îmi place şi volei, tenis de masă, carturi“, ne spune cel de-al doilea.

Bani puţini

Cum se descurcă financiar o astfel de mamă? De multe ori, greu, spune Iuliana Popescu, şefa Centrului de Servicii de Asistenţă Maternală. „De multe ori, banii nu ajung, pentru că depinde de problemele copiilor şi de nevoile pe care le au. Dacă vorbim despre un copil de 0-1 an, acesta are o nevoie, dacă vorbim despre cei care trec peste 14 ani, nevoia este alta, şi ei, ca să nu se simtă marginalizaţi în mediile pe care le frecventează, îşi doresc multe lucruri şi vor să le aibă, ca toţi ceilalţi copii, şi atunci unii asistenţi maternali fac eforturi în plus şi folosesc bani din banii lor, nu pun neapărat cu întâietate banii copiilor, şi îi susţin în ceea ce îşi doresc. De asemenea, în cazul în care sunt sume care depăşesc nevoile, adică contravaloarea unor analize deosebite sau proteze, şi instituţia poate susţine cu bani suplimentari. Alocaţia de plasament a unui copil aflat în asistenţă maternală este de 600 de lei şi alocaţia lui de stat este de 84 de lei, ca la orice alt copil din familie. În asistenţă maternală, copiii sunt pregătiţi pentru întoarcerea în familia naturală, asta în cazul în care părinţii îşi doresc asta. Noi sprijinim familia împreună cu comunitatea din care face parte. În cazul în care nu se poate face acest lucru, deschidem procedura de adopţie în momentul în care copilul a devenit adoptabil, apoi se identifică o familie de adopţie conform cu nevoile copilului, se fac nişte potriviri teoretice, iar copilul poate pleca într-o familie de adopţie“, explică Iuliana Popescu.

Ce copii nu pot fi adoptaţi

Nu poate fi dat în adopție un copil care are familie, ai cărui părinți vin să-l viziteze și îşi doresc să îl ia înapoi. „Aici este o discuţie pentru că, în calitate de asistent social, mergi şi vezi condiţiile pe care familia le poate oferi copilului, starea de sănătate, orice suport pe care poate să-l ofere comunitatea, se încheie nişte contracte cu familia în ideea că fiecare trebuie să pună umărul la întoarcerea copilului în familie. Familia trebuie să demonstreze că îşi doreşte copilul, se fac întâlniri cu copilul la sediu, care sunt urmărite, dorim să vedem dacă părinţii sunt responsabili faţă de copil. Dacă toate lucrurile merg cum trebuie, atunci se propune către instanţă reîntoarcere lui acasă. În cazul în care nu se pot face astfel de lucruri sau în cazul în care familia şi rudele până la gradul IV ale copilului, pe care noi le identificăm şi cu care luăm legătura, nu vor copilul înapoi acasă și dau o declaraţie în acest sens, declaraţie care are o anumită valabilitate, și dacă nu se răzgândesc, se propune deschiderea procedurii adopţiei. Propunerea merge apoi către instanţă, care emite o sentinţă, iar atunci copilul devine adoptabil, pierzând orice legătură cu familia naturală“, precizează Iuliana Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS