11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum au ajuns benzina şi motorina la preţ dublu ca acum zece ani

Cum au ajuns benzina şi motorina la preţ dublu ca acum zece ani

În 2008, preţul motorinei era de 2,69 lei pe litru, benzina costa 3,9 lei pe litru, iar petrolul se vindea cu 47 de dolari pe baril. Zece ani mai târziu, în 2018, benzina şi motorina sar de 6 lei pe litru, în condiţiile în care preţul petrolului este de doar 55,25 dolari pe baril. GdS a efectuat o analiză detaliată. Accizele reprezintă o treime din preţul final al combustibililor.

În România, preţul benzinei şi cel al motorinei au crescut galopant de la un an la altul, cu mici scăderi în perioada în care preţul petrolului se prăbuşea pe pieţele internaţionale. GdS a analizat evoluţia preţului combustibililor la pompă în ultimii zece ani, deopotrivă cu o analiză amănunţită a preţului petrolului la capetele intervalului şi a accizelor practicate de statul român.
În 2008, în debutul crizei, s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al preţului petrolului, respectiv de 47 de dolari pe baril, record înregistrat în septembrie 2008. La acea vreme, benzina costa 3,9-4 lei pe litru, iar motorina era 2,69 lei pe litru până la 3,2 lei pe litru, conform arhivelor de la acea vreme. În noiembrie 2018, preţul benzinei de bună calitate, la pompă, variază între 5,75 şi 6,40 lei pe litru, cele mai multe dintre preţurile de la pompă depăşind 6 lei pe litru. De ceva vreme, cel mai căutat combustibil din România, motorina, a ajuns mai scump decât benzina. GdS a verificat la trei staţii de combustibil ce aparţin unor firme diferite. În noiembrie, motorina s-a vândut la preţuri între 6,06 și 6,43 lei pe litru. Astfel, la motorină, preţurile finale s-au dublat faţă de anul 2008, iar la benzină creşterea efectivă de preţuri este de peste 50%, în intervalul analizat.
Dacă, în 2008, preţul petrolului scăzuse la 47 de dolari pe baril, fiind cea mai scăzută valoare din istorie, zilele trecute, preţul petrolului a scăzut vertiginos pe pieţele internaţionale. GdS a verificat ieri, pe bursele internaţionale, iar cotaţiile la mijlocul zilei arătau un preţ de 55,25 de dolari pe barilul de petrol Brent (cel mai tranzacţionat sortiment de petrol). Dacă scăderile cotaţiilor se menţin şi zilele viitoare, aşteptăm ieftinirile carburanţilor în benzinăriile din România.
Totuşi, de ce au crescut atât de mult preţurile combustibililor în ultima perioadă, în condiţiile în care preţul petrolului este destul de scăzut la ora actuală? De regulă, benzinarii motivau scumpirile invocând creşterea preţului petrolului pe pieţele internaţionale. Când preţul petrolului scade, ieftinirile la pompă apar mai lent.
V-aţi întrebat, probabil, de ce creşte în continuu preţul combustibilului la benzinării, chiar şi după ce preţul petrolului scade? Sau de ce nu scade şi preţul la fel de rapid cum creşte preţul petrolului? Benzinarii îşi pun adaosurile lor, însă cel mai mult a evoluat tariful impus de stat în ceea ce priveşte acciza la combustibili.

Şi acciza, şi supraacciza au scumpit carburanţii la pompă

Totodată, nivelul accizelor practicate de statul român erau de 325 euro/1.000 de litri, iar exprimată în lei, la cursul mediu anual din 2008 calculat de BNR, acciza era de 1.196 de lei/1.000 de litri (aproape 1,2 lei pe litru). Acciza la motorină era de 425 de euro/1.000 de litri, adică 1.565 de lei/1.000 de litri (1,6 lei pe litrul de motorină).
În 2018, acciza la motorină este de 1.838 lei/1.000 de litri, adică 1,83 lei pe litru (acciza la motorină este şi de 2.175 de lei pe tonă). Acciza la benzină a urcat la 1.976 de lei/1.000 de litri, adică 1,97 lei pe litrul de motorină. Cu alte cuvinte, acciza reprezintă o treime din preţul final al combustibililor la pompă.
La acciza propriu-zisă, statul a adăugat de anul trecut şi supraacciza de 7 eurocenţi pe litru, care mai fusese introdusă anterior şi apoi eliminată, la începutul lui 2017, din cauză că nu a produs efectele scontate. Aşadar, din toamna anului trecut, guvernul a introdus supraacciza în două tranşe, scumpind carburanţii cu câte 0,16 bani pe litru, de fiecare dată, deci scumpirea impusă de stat a fost de 0,36 lei pe fiecare litru. Acum, că euro este mai scump în comparaţie cu leul, consumatorii care alimentează vehiculele la benzinării mai „umflă“ conturile statului cu încă 0,38 lei pe fiecare litru cumpărat.

Preţul combustibililor la benzinării a sărit de 6 lei pe litru

Statul ne scumpeşte combustibilul: 50% din preţul carburanţilor sunt taxe

GdS a analizat taxele pe care le achităm la fiecare litru de combustibil consumat. La cel mai scump litru de motorină de pe piaţă (6,43 de lei pe litru), acciza reprezintă aproape o treime din preţ, respectiv circa 30% din preţul total. Supraacciza are o pondere de 0,6% din preţul final, iar TVA este de 19%. La exemplul luat în calcul de GdS, totalul taxelor reprezintă 49,6% din preţul de la pompă, în timp ce preţul efectiv al combustibilului în total este de 50,4%. La un preţ mai mic de pe piaţă al motorinei, procentul total de taxe trece uşor de 50% din cauza accizei care este stabilită în cotă fixă pe un litru de motorină, care astfel are o pondere mai mare de 30% din preţul final.
În cazul benzinei, acciza este şi mai scumpă, respectiv 1,97 lei pe litru. Conform calculelor GdS, la ultimul preţ al benzinei afişat la pompă, taxele totalizează 50,6% din preţul plătit efectiv de un consumator la pompă pentru un litru de benzină, iar preţul efectiv al carburantului cu costurile de transport şi înmagazinare reprezintă doar 49,4%. Ceea ce înseamnă că statul încasează mai mult de jumătate din vânzarea fiecărui litru de benzină.
Analiza GdS privind ponderea taxelor în preţul final al combustibililor este confirmată de un studiu apărut pe piaţă în 2018 şi publicat în presa centrală. Realizatorii studiului, respectiv o firmă de audit, consultanţă fiscală şi contabilitate, UHY Audit CD SRL, explică faptul că, în România, taxele reprezintă în medie 52% din costul preţului benzinei şi 48% din costul preţului motorinei, spre deosebire de media la nivel mondial de 50%, respectiv 44%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS