Primarul Genoiu şi „doamna“

Autori


Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a convocat ieri mass-media locale pentru a vorbi despre premiul primit luni seară, de Craiova, în cadrul unei gale a Asociației Municipiilor din România. Bănia a primit premiul de excelență pentru realizările legate de „regenerarea urbană a spațiilor publice“, după ce au fost luate în calcul trei proiecte: reabilitarea Centrului Istoric, modernizarea Parcului „Nicolae Romanescu“ şi amenajarea Grădinii Botanice. „Nu am dorit să treacă neobservat evenimentul care s-a întâmplat luni, la Bucureşti, pentru că este un moment de care Craiova trebuie să fie mândră, pentru faptul că a participat la această gală şi pentru că a obţinut un premiu al Asociației Municipiilor din România. Premiul primit anul acesta este pentru regenerare urbană şi vine după cel de anul trecut, primit pentru investiţiile în sănătate, de fapt pentru construirea Spitalului «Filantropia» de pe Calea Bucureşti“, şi-a început Genoiu discursul. Edilul a continuat spunând că pentru prima oară premiul a fost împărţit cu alte două oraşe, Arad şi Sibiu, „două oraşe avangardiste“. „Faptul că suntem pe podium alături de aceste oraşe înseamnă că am recuperat din decalajul pe care îl aveau oraşele din vest, pentru că nu trebuie să uităm unde eram faţă de aceste oraşe în 2012 şi unde suntem acum. Totul este o consecinţă a eforturilor care s-au depus în oraş în ultima perioadă şi a realizărilor de care toată lumea este încântată atunci când trece prin Craiova“, a adăugat primarul.

Mihail Genoiu a vorbit apoi despre cele trei proiecte luate în considerare la obţinerea acestui premiu, la fiecare dintre ele ţinând să menţioneze despre contribuţia „doamnei“ (Lia Olguţa Vasilescu – n.r.). „În privinţa Centrului Istoric, după cum am specificat şi la decernarea premiului, el a fost considerat drept un exemplu de bune practici pentru tot ce a însemnat revitalizări de centre vechi, nu doar pentru că realizările tehnice au fost făcute impecabil, ci pentru faptul că toţi locuitorii din centru au percutat la iniţiativa noastră. Le-am explicat cum s-a procedat, cum cu doamna primar de la acea vreme am luat-o pe toate străzile, am bătut la fiecare poartă, cum doamna le explica la fiecare în parte cum va fi centrul istoric şi ce avantaj va avea fiecare proprietate. Nu ascund faptul că în această competiţie, pentru a scoate la lumină centrul oraşului, au fost şi lucruri care doamnei i-au adus la un moment dat foarte multe neplăceri, pentru că a trebuit dat un exemplu de pornire pentru ca toți cetăţenii să se angajeze în această concurenţă a reabilitărilor (…) În privinţa Parcului «Romanescu», ştiţi toată povestea. La fel, a fost un act de curaj fantastic al doamnei primar de la vremea respectivă, al doamnei Lia Oguţa Vasilescu, pentru că el a fost un proiect pe fonduri europene depus pe ultima sută de metri, pe rezervele care s-au creat pe plan naţional între sumele alocate şi sumele licitate (…) Al treilea proiect a fost cel cu Grădina Botanică, care nu are legătură cu fondurile europene, dar a fost, la fel, din iniţiativa doamnei ministru, doamnei primar de la vremea respectivă, de a forţa în vreun fel preluarea de la universitate a acestei grădini care zăcea de ani de zile şi care a devenit acum cel mai frumos spaţiu verde din Craiova, trecând peste faptul că Parcul «Romanescu» este o istorie în întregimea lui“, a declarat Genoiu.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 15 noiembrie 2018

Actualitate

» Hidroelectrica, obligată să distribuie 550 de milioane de lei sub formă de dividende suplimentare
» Trupe din şase ţări arabe participă la cele mai ample exerciţii comune în Egipt
» Black Friday 2018/Preţ redus pentru orice, dar şi un sfat pentru comercianţi: să-şi facă ordine în casă
» Primăria Craiova îşi cumpără maşini 4×4 noi de 61.000 de euro
» Statuia-simbol a Slatinei, vandalizată din neglijența autorităților
» Vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt în toată ţara, până duminică
» O nouă gafă de exprimare a premierului. Ce cuvânt a folosit când a vrut să spună “predicţii”
» Ministrul securităţii cibernetice din Japonia recunoaşte: Nu am folosit niciodată un computer
» Ministrul britanic pentru Brexit a demisionat în semn de protest faţă de acordul anunţat de May

Publireportaj

» E-TWOW România anunță o săptămână întreagă de reduceri de Black Friday
» Muzeul Cărții și Exilului Românesc – Completarea donației soților Vulpescu
» Roweb, o companie piteșteană, investește în Craiova
» TravelBrands by Eurolines, o companie importantă în domeniul turismului

Dolj

» „Oltenia, o mică Românie viticolă“
» Cum au ajuns benzina şi motorina la preţ dublu ca acum zece ani
» Primăria Craiova nu-şi face treaba nici obligată de instanţă
» Topul Firmelor se organizează pentru al 25-lea an, la Craiova
» Primăria Craiova îşi cumpără maşini 4×4 noi de 61.000 de euro
» (VIDEO + GALERIE FOTO) Faţă nouă pentru piaţa de la Gară
» (VIDEO + GALERIE FOTO) Doi morţi şi trei răniţi într-un BMW scăpat de sub control
» Întreruperi energie electrică de luni
» Se sistează gazele pe strada Trifoiului
» (Video, Galerie foto) Grav accident cu cinci victime la Vârvoru de Jos. Două persoane au murit
» Târg de produse de toamnă, realizate de copiii Grădiniţei „Căsuţa cu Poveşti“
» Dolj: Amenzi de aproape 20.000 de lei pentru ilegalităţi în trafic
» Dolj: Un tânăr de 19 ani, prins cu trei arme în casă
» Craiova: Tânăr prins în timp ce conducea fără permis un autoturism neînmatriculat
» Craiova: Tânără care avea mandat de arestare pentru furturi în Franţa, reţinută pe Aeroportul din Craiova
» Voluntarii, premiaţi la Craiova
» (Galerie foto) Piaţa de la Gară a fost redeschisă după modernizare
» I-a furat boxele manelistului Nicolae Guţă la o nuntă din Calafat în urmă cu doi ani, iar acum a fost reţinut

Gorj

» Lucrările de finalizare a stadionului, în linie dreaptă
» Brâncuşi, promovat de CJ Gorj la Târgul internaţional de turism de la Bucureşti
» Primăria Târgu Jiu a închiriat mai multe utilaje pentru deszăpezirea de iarnă
» Ziua naţională fără tutun, marcată în Gorj
» Gorj: UCB vrea să aducă la studii, la Târgu Jiu, români din Serbia
» Gorj: Tinerii care au jefuit un bărbat în Gara Ţânţăreni, arest la domiciliu

Vâlcea

» Vâlcea: Autobuzele şi microbuzele SC ETA SA au trasee deviate ca urmare a lucrărilor de asfaltare din zona centrală
» (Galerie foto) Bradul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea a fost montat în Scuarul Mircea cel Bătrân

Sport

» Handbal (f) | SCM Craiova a plătit un preț prea mare pentru victoria cu Minaur
» Tricolorii întâlnesc Lituania fără spectatori
» Lucian Zlotea, prins în calcule
» E vremea revanşei!
» Etapă foarte dificilă pentru doljenii din C3

Sanatate

» 70 de români mor zilnic din cauza fumatului
» Implantul dentar creşte calitatea vieţii

Educatie

» Şcolile cu elevi puţini, vizate de reorganizare

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Tocăniță de ciuperci cu orez
» Bancul zilei

Top