19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe caută DNA la Teatrul Naţional din Craiova

Ce caută DNA la Teatrul Naţional din Craiova

Procurorii verifică mai multe presupuse fapte penale la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“

Procurorii verifică mai multe aspecte dintr-o plângere depusă de angajaţi împotriva directorului adjunct Gabriel Marciu. Microbuz Renault Trafic reparat cu 16.000 de lei şi ajuns în proprietatea directorului pentru doar 3.900 de lei, lucrare supraevaluată la 155.000 de lei, care afectează structura de rezistenţă a clădirii. „Clădirea riscă să se prăbuşească peste salariaţi şi spectatori“, acuză reclamanţii. Directorul, aflat în turneu, a promis că va oferi azi un punct de vedere.

Procurorii DNA au descins luni la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, după o sesizare făcută de trei dintre angajaţii instituţiei de cultură. Salariaţii au depus o plângere în care îl acuză pe directorul adjunct Gabriel Marciu de abuz în serviciu, trafic de influenţă, furt calificat, delapidare şi fals intelectual. Concret, aceştia susţin că în cursul lunii noiembrie 2017, directorul Marciu le-a spus că trebuie efectuate reparaţii capitale pentru un microbuz al instituţiei marca Renault Trafic, la firma R. Salariaţii i-ar fi spus directorului că maşina este în perfectă stare de funcţionare, însă acesta ar fi insistat şi maşina a ajuns în service, unde s-au efectuat reparaţii în valoare de 12.000 de lei. Tot anul trecut, ar fi fost achiziţionate pentru microbuz anvelope în valoare de 4.000 de lei. Ulterior, microbuzul ar fi fost vândut la preţul de doar 3.900 lei pe motiv că este uzat.
Apoi, teatrul ar fi cumpărat de la aceeaşi firmă R. un autoturism Renault Kadjar la preţul de 18.000 de euro, procedura de achiziţie fiind coordonată de acelaşi director Marciu. După această operaţiune, microbuzul Renault Trafic vândut la preţ de chilipir s-ar fi reîntors în garajul TNC cu număr schimbat, pe baza unui contract de comodat încheiat cu proprietarul care-l cumpărase. Când a fost nevoie de microbuz pentru o deplasare la Viena, directorul Marciu nu l-ar fi pus la dispoziţie, invocând motive tehnice. În prezent, microbuzul este înmatriculat pe numele lui Gabriel Marciu, mai spun salariaţii, dar contractul de comodat se menţine cu proprietarul către care a fost vândut.

Structura de rezistenţă a clădirii ar fi fost afectată

Tot în cursul lunii decembrie 2017, ar fi fost contractată o lucrare pentru îmbunătăţirea tehnicii de scenă a sălii I.D. Sârbu, încheindu-se un contract de servicii cu firma P. Valoarea contractului ar fi fost de 155.000 de lei (33.700 de euro). Bazându-se pe catalogul SEAP, salariaţii au apreciat că valoarea materialelor folosite nu ar fi putut depăşi 10.000 de lei. Lucrarea a presupus montarea a 20 de grinzi metalice fixate cu dibluri în grinzile de beton din tavan. Au fost date 32 de găuri în grinzile de beton „care reprezintă un element de rezistenţă şi de susţinere a tavanului şi a etajului superior“. „Lucrarea efectuată generează un real pericol iminent şi insurmontabil al prăbuşirii corpului de clădire, punând în pericol vieţile salariaţilor şi ale spectatorilor“, se arată în plângere. Salariaţii susţin că ar fi găsit o soluţie mai puţin periculoasă şi mai ieftină (55.000 de lei), care presupunea structuri de aluminiu pentru montarea cărora nu era nevoie de găurirea grinzilor de rezistenţă. În plus, serviciul de audit ar fi descoperit că nu există deviz de lucrări din partea firmei executante şi nici certificat de garanţie a lucrării. Cu prilejul acestei lucrări, a fost dezafectată instalaţia veche, compusă din circa 100 de metri liniari de ţeavă „care a dispărut, deşi teatrul beneficiază de serviciile unei firme de pază“.
În ultimul punct al reclamaţiei, directorul Marciu este acuzat că „foloseşte în interes propriu şi în timpul programului de lucru atât diverşi salariaţi ai instituţiei, cât şi capacităţi de producţie ale teatrului (atelierul mecanic, tâmplărie, pictură, diverse scule fixe şi mobile)“. Salariaţii care prestează astfel de activităţi ar fi fost „retribuiţi şi pontaţi de către instituţie ca şi cum ar fi fost prezenţi la serviciu“. Directorul adjunct Gabriel Marciu nu a dorit să comenteze aceste acuzaţii, spunând că se află într-un turneu şi că astăzi va da un comunicat de presă. Nici directorul general Alexandru Boureanu nu a dorit să comenteze, spunând că se află cu treburi la Ministerul Culturii şi că va oferi astăzi un punct de vedere, după ce va analiza toate informaţiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS