5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAutokappa - lovitura de motor

Autokappa – lovitura de motor

Autokappa foloseşte sigla BMW pentru promovare

Autokappa, unul dintre cele mai cunoscute service-uri auto din Craiova, se află în pragul unui scandal. Împotriva firmei care administrează afacerea a fost deschis recent un proces civil, care ar putea pune sub semnul întrebării multe dintre practicile curente de pe piaţa de profil. Cum procedaţi dacă, pe perioada custodiei în service, maşina suferă noi defecţiuni, altele decât cele diagnosticate la predare? Dar dacă vi se propune un motor second-hand, la un preţ de chilipir, dar fără garanţie? Cum verficaţi dacă un service efectuează reparaţii de calitate, garantate de firma producătoare a maşinii? Autokappa – poate fi un caz-şcoală pentru posesorii de maşini.

Clientul nemulţumit care a depus o acţiune în justiţie împotriva Autokappa este Corneliu Stănescu, secretarul executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie România-China. Prin firma sa (Rose Logistic), Stănescu a cumpărat o maşină BMW X5 second-hand, iar în octombrie 2017 a mers la service-ul Autokappa pentru a-i face o verificare generală. Autokappa este brandul sub care operează firma Motorkappa, cea care efectuează lucrări de service. Complementar, sunt comercializate şi piese noi şi second-hand pentru autoturismele BMW. Pentru început, Corneliu Stănescu a schimbat o serie de piese care se înlocuiesc în astfel de cazuri (kit accesorii, fulie vibrochen, supapa de recirculare a gazelor de evacuare etc.), apoi o altă serie de piese, inclusiv distribuţia. O defecţiune majoră a complicat însă lucrurile, pentru că ea ar fi apărut când maşina se afla în custodia service-ului. BMW-ul a fost adus din nou în service pentru o reparaţie banală. Iată se spune Corneliu Stănescu.
„După ce efectuasem numai 7.000 de kilometri de la înclocuirea distribuţiei,
ne-am prezentat la acelaşi service cu autoturismul, întrucât la bordul computerizat s-a afişat informaţia că motorul are putere insuficientă. Am fost la service, am predat autoturismul şi ni s-a făcut recepţia. În cursul aceleiaşi zile, am fost sunaţi de către şeful de service, dl. Avram Constantin, să ne spună că este la volanul maşinii şi că se aud bătăi ciudate la motor. Cu câteva ore mai devreme, la constatarea computerizată făcută de ei în service, a reieşit că motorul nu are nimic şi că trebuie schimbat filtrul de aer. Dl. Avram a recunoscut că există diagnoza făcută la intrarea în service şi că motorul mergea perfect normal. În ziua următoare, am fost informaţi că motorul este deteriorat şi ireparabil“, spune Stănescu. Un motor de BMW nou costă destul de scump, prin urmare s-a găsit o soluţie de compromis, cu un motor second-hand. „Proprietarul service-ului, Dan Gheorghe, ne-a solicitat «la negru» suma de 2.000 de euro şi ne-a garantat înlocuirea motorului defect cu unul achiziţionat de service-ul lor. Întrucât preţul unui motor era mult peste cel oferit de patronul Motorkappa, am fost de acord cu propunerea sa, nu am mai luat maşina şi am lăsat-o în service până la data de 29 iunie 2018, când am fost sunaţi că s-a finalizat înlocuirea motorului. S-a făcut o factură pentru înlocuirea motorului cu o manoperă derizorie (100 lei)“, mai spune acesta.

Atenţie la motoarele second-hand!

La mai puţin de o lună de la înlocuirea motorului, maşina a ajuns din nou în service, de data aceasta pentru înlocuirea unui injector. Nu peste mult timp, însă, situaţia s-a repetat, trasă parcă la indigo. „Pe 8 august, ca urmare a faptului că se auzeau zgomote ciudate la motor, am mers din nou la unitatea service, unde ni s-a comunicat că şi acest motor s-a defectat şi că ei nu vor să asigure nici un fel de garanţie la lucrarea efectuată cu circa o lună de zile în urmă“, mai afirmă omul de afaceri. Conform acestuia, motorul original al maşinii s-a defectat „într-un mod suspect“, autoturismul aflându-se în custodia service-ului, iar proprietarului neoferindu-i-se „nici un fel de explicaţie privind cauza defecţiunii“. De asemenea, reclamantul reproşează „înşelăciunea practicată ulterior de patronul service-ului, prin solicitările de bani fără a se emite documente justificative şi prin efectuarea unei reparaţii care a ţinut doar câteva mii de kilometri“.
Reprezentanţii firmei Rose Logistic mai spun că au fost înşelaţi şi de publicitatea falsă pe care şi-o face Autokappa, care lasă impresia că este service autorizat BMW. Ei au făcut o solicitare către reprezentanţa din România a firmei germane şi au aflat cu surprindere că „Autokappa nu este service autorizat BMW“. Cu toate acestea, site-ul de internet pe care firma îşi promovează produsele noi şi second-hand comercializate on-line (www.bmwcraiova.ro) are în prim-plan sigla firmei BMW şi funcţionează sub brandul AKBMW (AK – de la Autokappa). La solicitarea GdS, BMW România a precizat că firmele Autokappa şi Motorkappa nu sunt parteneri autorizaţi BMW. De altfel, potrivit Registrului Auto Român (RAR), firma Motorkappa, cea care operează service-ul, deţine autorizaţii tehnice clasa a II-a, deoarece „nu a prezentat o abilitare din partea unui producător de vehicule sau a reprezentantului autorizat al acestuia“.
Autorizaţiile clasa I sunt cele care certifică faptul că un service execută lucrări la calitatea şi exigenţele producătorului maşinii. O astfel de autorizaţie clasa I deţine Automobile Bavaria (MHS Motors), la punctul de lucru din Pieleşti. Autokappa (www.bmwcraiova.ro) are însă un site asemănător cu cel al Automobile Bavaria, service-ul autorizat BMW (www.bmw-craiova.ro) şi de aici pot apărea tot felul de confuzii, mai ales dacă clienţii nu fac diferenţa între autorizaţiile clasa I şi cele clasa a II-a. Verificarea tipurilor de autorizaţii se poate face şi pe internet, la adresa: http://prog.rarom.ro/servicenou/.

Patronul Autokappa ne ameninţă cu judecata

Dan Gheorghe, patronul Autokappa, susţine că lucrurile nu stau aşa cum spune clientul său, Corneliu Stănescu. În repetate rânduri, redactorii GdS au încercat să obţină un punct de vedere din partea acestuia. După ce iniţial a fost de acord să stea de vorbă faţă în faţă pentru a ne explica punctul său de vedere, Dan Gheorghe s-a răzgândit şi nu a mai dorit să publicăm nici discuţiile avute telefonic. Mai mult, ne-a ameninţat cu un proces în cazul în care consideră că-i vom prejudicia imaginea. Evident, litigiul dintre cele două părţi va fi tranşat de instanţă, GdS nu a încercat decât să prezinte cazul şi punctele de vedere ale celor implicaţi, dar şi ale organismelor de reglementare şi control în domeniu. Pe de altă parte, deşi cazul de mai sus este o relaţie comercială exclusiv privată (Motorkappa – Rose Logistic), considerăm că problematica ridicată este de maxim interes public, deoarece afectează potenţial toţi posesorii de maşini. Şi anume este vorba despre relaţia comercială pe care o pot avea cu un service auto.
Spre exemplu, ce se întâmplă în cazul în care, pe perioada în care se află în custodia service-ului, maşina suferă alte defecţiuni, altele decât cele cu care a fost diagnosticată? Service-ul poate deţine asigurare pentru astfel de situaţii neprevăzute, însă RAR a precizat pentru GdS că în legislaţia specifică pentru autorizare „nu este prevăzută obligativitatea deţinerii unei asigurări de răspundere civilă profesională (malpraxis)“. Tot legislaţia în vigoare prevede că service-ul trebuie să asigure beneficiarului posibilitatea „să asiste vizual, într-un spaţiu special amenajat, în condiţii de siguranţă, în mod direct sau prin intermediul unui sistem video, la modul în care sunt executate activităţile, în care sunt utilizate piesele, ansamblele şi materialele şi în care este executată manopera“. De asemenea, service-ul are obligaţia „să înregistreze rezultatele verificării vehiculelor după reparaţii şi să menţină dovezi care să demonstreze conformitatea activităţilor executate cu condiţiile tehnice şi de calitate impuse“. Nerespectarea acestor condiţii „dă dreptul beneficiarului să refuze motivat în scris semnarea recepţiei activităţilor prevăzute în devizul de lucrări şi inclusiv plata acestuia, până în momentul în care nu mai are obiecţiuni în ceea ce priveşte realitatea şi calitatea lucrărilor“. În concluzie, înainte de a lăsa maşina în service, proprietarii trebuie să cunoască ce tip de autorizaţie deţine acesta, ce tip de reparaţii este autorizat să execute, dacă deţine asigurare de malpraxis, ce garanţii oferă pentru piesele şi reparaţiile oferite şi pe ce perioadă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS